Album despre FLOAREA PEIA
FLOAREA PEIA
Nascuta pe 10 mai 1966, Zimnicea, Teleorman; absolventa a Academiei de Arta din Bucuresti, sectia Pictura, clasa Florin Ciubotaru, in 1998; in perioada 1984 - 2000 lucreaza pe santierele de pictura bisericeasca ale Bisericii Ortodoxe Romane; in 2001 obtine atestatul de pictor de biserici.
Membru al Uniunii Artistilor Plastici din Romania, sectia Pictura.
Expozitii personale:
Galeria Caminul Artei parter, Bucuresti (2007); ArtJazz Club, Bucuresti (2002); Muzeul de Arta Constanta (1998).
Expozitii de grup (selectie):
Palatele Brancovenesti Mogosoaia 2010; "Interferente" Galeria VeronikiArt (2009); "Foamea de pictură - specialitatea casei: Noima fără nume" Galeria "Helios" din Timişoara, (2008); Simpozionul International de Pictura New Artists, Diakopto, Grecia (2007); Dupa 11 ani impreuna cu profesorul nostru, Galeria Galateca, Bucuresti (2007); A treia poveste a punctului, Galeria Caminul Artei Etaj, Bucuresti (2007); Salonul National de Arta, Sala Brancusi, Palatul Parlamentului (2006); Punct, a doua poveste, Galeria Apollo (2006); Punct, prima poveste, Galeria Anticariat Curtea Veche, Bucuresti (2006); Never ending painting, Galeria UAP Brasov (2004); Never ending painting, Galeria Apollo, Bucuresti (2003); Relatii cordiale, Fondul Cultural Moscova, Rusia (2001); Expozitie de pictura, Galeria Orizont, Bucuresti (2001); O varianta, Muzeul Literaturii Romane, Bucuresti (2001); A picta - conjugarea zilnica a verbului, Galeria UAP Alba Iulia (1999); Pictura noastra cea de toate zilele - argumente contemporane despre utilitate, Galeria UAP Braila (1999); Sperietoarea, Otopeni (1998); Labirintul, Institutul de Arhitectura, Bucuresti (1998); Expozitie de pictura, GAM Bucuresti (1998); Concursul Accente, Galeria Apollo, Bucuresti (2000, 1999, 1998); Centrul Roman de Cultura Venetia, Italia (1998, 1996); Academia Romana din Roma, Italia (1996).
Premiul III la Concursul Accente, Bucuresti (1999)
Simpozionul International de Pictura New Artists, Diakopto, Grecia (2007)
Calatorii de studiu: Italia (1998, 1997, 1996)
Tabere de creatie: Brebu Nou, Caras Severin (2007); Arcus, Harghita (2006); Panciu, Vrancea (1998); Naieni, Buzau (1996)
***
Floarea Peia - "Punct" şi de la capăt
Veronica Marinescu
În Galeria"Căminul Artei" au poposit, până în data de 23 septembrie, "copacii" şi "grădinile" pictoriţei Floarea Peia. Expoziţia personală a artistei, a cărei sensibilitate şi ataşament pentru văzutele şi nevăzutele sau abia şoptitele colţuri de rai, îmbracă haina de foc a sufletului. Pentru că Floarea Peia - componentă a grupului de pictori congeneri, "Punct", din care mai fac parte Marian Dobre, Cristian Diţoiu, Valeriu Paladi, Nicolae Badiu - ştie să surprindă, cu sufletul, din spectacolul dumnezeiesc al naturii acele "episoade" în care pulsează frumuseţea abia simţită a vieţii; vraja viului care nu cedează în faţa niciunui obstacol - fie acesta aruncat de mâna omului sau de întâmplare. Rar se întâmplă să coabiteze într-o lucrare emoţia evocării şi, deopotrivă, rigoarea compunerii, care copleşesc în tablourile Floarei Peia. Alburi abia perceptibile, siene arse, verzuri intense, ritmate cu o admirabila ştiinţă a rostirii cromatice, "invadează" tabloul în mângâieri de catifea. Personala Floarea Peia - un moment important al evoluţiei sale artistice - se distinge prin profunzimea abordării fiecărui subiect în parte - fie că se referă la coroana unui dud, tăiată şi abandonată sau lăsată la uscat spre a fi transformată în lemn pentru foc, fie la o banală convieţuire haotică a lucrurilor domestice aruncate la gunoi. Călătoriile vizuale ale artistei merg însă mai departe, adăugând inventarului său sentimental incitante radiografii prin inima universului naturii, de pildă ale unei sere de legume, din care decupează miracolul vieţii, vraja plantelor devenite, în ochii autoarei, rafinate broderii, arabescuri palpitând sub lumina soarelui. Există în lumea căreia Floarea Peia îi caută înţelesurile mult dor de lumină, speranţă şi gingăşie. Toate unite printr-un numitor comun sinonim cu structura sa afectivă. Un "punct" generator de unde binefăcătoare, de puritate şi fără îndoială de respect pentru valorile artei autentice. Acesta este, de fapt, şi crezul grupului"Punct": "Există un timp pentru toate; important este să pictăm, să pictăm..."
Articol salvat de pe www.curierulnational.ro, ediţia din 19 Septembrie 2007.
***
"Miracolul banalului"
De GRID MODORCEA
Într-o cronică plastică anterioară despre o expoziţie numită preţios "neconvenţională”, arătam cît de convenţională era expoziţa respectivă de la Galeria "Galateca”.
În grupul de artişti care expuneau acolo se aflau şi pictorii Floarea Peia, Nicolae Badiu, Marian Dobre şi Cristian Diţoiu, care fac parte din gruparea numită "Punct". Aceiaşi pictori, la care se adaugă şi Valeriu Paladi, expun acum la Galeria "Veroniki Art", o expoziţie model organizată de acelaşi inimos curator, criticul Veronica Marinescu, despre care am mai scris nu o dată în acest colţ de pagină. Din păcate, expoziţia este pusă de data aceasta sub un titlu total nepotrivit: "Interferenţe". Acest concept presupune prin natura lui un raport între un limbaj şi altul, o interferenţă a limbajelor, cum ar fi aceea dintre pictură şi muzică, dintre pictură şi film, cum s-a întîmplat la "Galateca", la expoziţia amintită, sau nu demult la "Apollo", cînd a cîntat flautistul Aurelian Octav-Popa într-un contex cromatic creat de Angela Tomaselli. Dar aici, în expoziţia numită "Interferenţe", nu avem nici o interferenţă de acest fel, dimpotrivă, avem o lipsă de interferenţe, adică ni se prezintă un acelaşi limbaj plastic, o sinonimie cromatică. Punctul comun care îi leagă pe cei cinci expozanţi este limbajul plastic elementar. Altfel spus, este realismul, cu nuanţa lui modernă, postimpresionismul. Adică expoziţia este un reper pentru ceea ce înseamnă lipsă de experiment sau limbaj neconvenţional. Este exact opusă unei idei închipuite în care o artistă ca Paula Ribariu nu ne convinge că poate picta "o mînă cu cinci degete, cu toate oscioarele", cum le cerea un Medrea elevilor săi. Să protestezi într-o lume în care toţi protestează, nimic mai absurd şi mai inutil. Despre ridicolul acestei manifestări am vorbit şi cu Marian Dobre, care îmi dădea dreptate şi recunoştea că societatea românească are nevoie acum nu de exhibiţii, de fronde neverosimile, ci de normalitate. Iar expoziţia de la "Veroniki Art" este extrem de convenţională, este un model de banalitate şi modestie, dacă aceste cuvinte sînt luate în sensul lor nobil, nu peiorativ. Expoziţia nu are nimic şocant, nimic excentric, nimic anormal. Totul este simplu, curat, extrem de realist. Toţi cei cinci pictori expun imagini recognoscibile, peisaje de locuri, pomi, grădini, flori, drumuri, garduri. Chiar şi Diţoiu e foarte realist, înseşi formele sale abstracte au corespondent în realitate, vin de la Vegetaţie, cum se numeşte o lucrare ce sugerează geometria frunzelor. Şi Învierea este reprezentată de Floarea Peiu extrem de natural, avînd în centru un copac răstignit. Chiar şi în compoziţii mai ingenioase, precum Grădină la iernat, Cer la Mierea (nişte nori văzuţi ca din avion), Fundal pentru nalbe (la propriu, lucrarea este un fundal cromatic, o pastă gălbuie, care îşi aşteaptă nalba), Tricopac sau Umbră naturală, Marian Dobre sugerează forme recognoscibile, ne induce o lume elementară. Şi însuşi Valeriu Paladi este palladyan, aşa cum îi este chiar numele, dominante fiind peisajele foarte şterse, gri-gălbui. Modestia merge pînă acolo încît nici liniile nu sînt foarte apăsate, totul e cît se poate de estompat, pînă la a sugera ideea de anonimat. Dar şi lucrări mai pretenţioase, ca Ecleraj, Legătură sau Podul, fac parte din natură, sînt foarte naturale. Nicolae Badiu pleacă de la Crematoriu şi ne oferă o viziune în negru, îndoliată, de la seria de garduri la intrările sale în curţile din Comana (de unde şi este de loc). Tablourile recompun, de altfel, lumea patriarhală a satului românesc. Acesta-i punctul comun care îi leagă pe pictorii acestei expoziţii. Şi Scară cu trandafiri, Terasă şi Boltă cu viţă de vie şi alte imagini asemănătoare imitate după natură de Floarea Peiu se trag parcă din faimosul tablou al lui Ştefan Luchian Scara cu flori. Avem astfel o nostalgie după lumi mai bune, mai aşezate, cu grădini, curţi, case şi garduri care conservă tradiţia, care exprimă un respect funciar pentru valorile morale.
Societatea românească, total ieşită de pe şină, nu are nevoie de excentricităţi în plus, mai ales din partea artiştilor, dimpotrivă, are nevoie de modele de normalitate, de modestie, de cuminţenie, de echilibru. Adevărata smintenie creatoare nu e să fii sărit de pe fix, ci să fii normal. O idee pe care o putem găsi în teatrul vizionar al lui Cehov. Şi Mircea Eliade arăta că miracolul se află nu în senzaţional, ci în banalul de fiecare zi. În ceea ce e insignifiant. Nu sîntem zei. Omul poate fi măsurat mai potrivit cu fiarele sau gîngăniile. O calitate care s-a pierdut, mai ales în anii postdecembrişti, este tocmai aceea care se referă la bunul-simţ. Unul dintre marii artişti ai bunului-simţ este Ion Grigore. Desigur, pictura sa, extrem de cuminte, de aşezată, are o aură, o pecete inconfundabilă. Dar şi fără această aură, pictori precum Dobre et co. sînt în limitele normalităţii, ale firescului, ale banalului necesar, acel banal pe care l-am ignorat, exacerbînd numai senzaţionalul, evenimentul unicat, fără asemănare, nebunia a priori. Dar cred că, într-o societate fără căpătîi, contestatar-haotică, în care nimeni nu mai stă în rînd, nu mai eşti original cînd te dai peste cap. Original şi avangardist este tocmai cel cuminte, normal, banal şi modest. Aşa cum este şi expoziţia celor cinci pictori de la "Veroniki Art", care nu se remarcă prin nimic ieşit din comun. Tocmai acesta mi se pare a fi marele cîştig, "punctul" care îi leagă, care le conferă unitate şi familiaritate.
Tricolorul Nr 1704 10/31/2009
***
“Grupul fără nume”
Autor: Victoria Anghelescu
Adevarul literar si artistic Data: 4 nov 2009 http://www.adevarul.ro/articole/grupul-fara-nume.html
Expoziţia „Interferenţe“ este deschisă la Galeria Veroniki Art. Cinci artişti, care cochetează cu anonimatul, intitulându-se „Grupul fără nume“, se întâlnesc din când în când în expoziţii „cu temă“.
Floarea Peia, Nicolae Badiu, Marian Dobre, Cristian Diţoiu şi Valeriu Paladi sunt nume cunoscute publicului amator de artă. Fiecare dintre ei a avut expoziţii personale, fiecare are un stil propriu. Ultimii patru s-au format în atelierul aceluiaşi maestru, Horia Paştina. Viziunea specială a acestuia i-a influenţat, desigur, dar au reuşit, toţi, să-şi găsească un drum propriu.
Timp, lumină şi numărul de aur
În urmă cu 13 ani au început să expună împreună, căutările lor întâlnindu-se pe unele dimensiuni. Au fost numiţi, o vreme, „Grupul Punct“. Preocupările care îi apropie ţin, pe de o parte, de interesul lor pentru peisaj, pe de altă parte, de problemele de limbaj.
Îşi asumă toţi riscul de a face pictură figurativă, sensibilă, în care forma şi culoarea sunt ceea ce au fost de la începuturile acestei arte: o modalitate de exprimare a trăirilor în faţa lumii şi de comunicare a propriilor sentimente şi gânduri. Se simte în lucrările lor impactul impresionismului, în modul de folosire al culorii, depăşit însă, cum era şi normal. Sinteza plastică şi situarea în realitate sunt acut contemporane.
Ultimele trei expoziţii comune, înaintea acesteia, s-au intitulat „Grădinarul“ şi „Un timp pentru toate (2006) şi „Numărul de aur“ (2007). De data aceasta, numitorul comun este „Lumina“. Căutările în această direcţie, vizibile de altfel şi în lucrările mai vechi, sunt mai accentuate în picturile de la Comana, unde au lucrat anul acesta. Echivalată de alburi, ce influenţează restul gamei cromatice folosite, ca în „Boltă cu viţă-de-vie“ a Floarei Peia, de exemplu, izvorâtă din culorile calde, ca în tabloul-metaforă al lui Marian Dobre, „Fundal pentru nalbe“, exuberantă sau dramatică, în lucrările lui Cristian Diţoiu, lumina devine subiectul lucrării.
Răgaz în vârtejul lumii
De fapt, lumina devine componenta principală a demersului plastic, pentru că viziunea celor cinci este una integratoare. Culoarea, lumina, arhitectura compoziţiei sunt folosite pentru a comunica sentimentul de plenitudine în faţa naturii. Indiferent de faptul că formele sunt imediat recognoscibile (copacii, florile, gardurile, casele) sau sunt geometrizate şi aparent pulverizate prin tuşele aproape punctiforme, ca în „Alee la Pasărea“ de Cristian Diţoiu, ele devin la toţi expozanţii vehiculul unei stări de suflet, al meditaţiei în relaţia cu lumea.
Imaginile sunt rafinate, expresia este „surdinizată“ fie de abordarea aproape monocromă a unor creaţii ale lui Valeriu Paladi, fie de citatul cultural, în peisajele calme, aproape grigoresciene ale lui Marian Dobre, care balansează între solaritatea „crinilor“, de exemplu, şi atmosfera tamisată a iernii, între evidenţierea fragmentului, devenit metaforă a întregului şi jocul accentuat de lumină şi umbră din unele naturi statice.
Deşi conţine multe piese realizate recent, expoziţia oferă o imagine a evoluţiei expozanţilor de-a lungul a peste 15 ani. O evoluţie convingătoare pentru fiecare în parte. În plus, ea oferă vizitatorilor un răgaz în vârtejul vieţii cotidiene. Un răgaz pentru privirea oprită asupra unei frumuseţi „clasice“, un răgaz pentru sentimentul ancorat în perenitatea şi armonia lumii înconjurătoare.
***
"Cronica anonimilor cu identitate certa"
Sebastian Amza Ziarul Financiar ZD 13.11.2009
Câteodata, când agerimea vietii ne cade intr-un pes, când vine buclucul de nimeni nu mai câstiga nimic, fiecare pierzând gospodareste in dauna celorlalti si când rasuflam din greu la urcusul ultimei nadejdi, cum ca, pe latineste vorbind, "est modus in rebus", ei bine, taman atunci, de unde-de neunde, gasim resurse si punem mâna de mâna sa stabilim fara nicio ezitare ca sigur cea mai logica si mai corecta cauza a unui efect (mai ales unul a carui noima se zamisleste in ceata!) este intâmplarea.
Prin urmare, asa cum sade bine unui popor ca al nostru, aflat intr-o vesnica hârjoana cu absolutul, deci, stând noi comod in hamacul metafizic al niciunei raspunderi, apoi sa stiti, boieri dumneavoastra, ca lesnicios tare ne-a fost noua sa punem in spinarea hazardului resturile a ceea ce ramâne pe margini din necuprinsul mintii noastre!
Exista, totusi, si exceptii; mai ales in rândul oamenilor frumosi sufleteste, fiindca aceia, cu precadere, se aduna laolalta fara sa fie impinsi de la spate de nimereala. Este cazul a cinci artisti plastici, reuniti acum mai bine de un deceniu intr-un grup si ale caror discretie si cumpatare i-au indemnat sa lase in aer orice incercare de a-l denumi in vreun fel. De aceea, el se "numeste", simplu, Grupul fara nume*. De-o anonimitate exagerata.
Floarea Peia, Nicolae Badiu, Marian Dobre, Cristian Ditoiu si Valeriu Paladi erau acum 11 ani (sa nu se supere!) mai tineri cu exact tot atâta timp cât s-a scurs. Pare banal, dar nu e asa. Caci semnele maturitatii lor erau vizibile inca de atunci. S-au strâns fara platforma-program, fara apel catre..., ci doar pe masura nevazuta a unei sfieli nedeclarate, a afinitatilor comune si aspiratiilor poate marturisite, poate nu, dar, in orice caz, simtite. Numai asa a fost posibila obtinerea acestei omogenuitati - omogenitate plus ingenuitate! - surprinzatoare pe aceste vremuri, in care egoul artistic, in general, se gonfleaza mai dihai ca un zeppelin. S-ar zice ca nu-s cele mai potrivite timpuri pentru adunare. Si totusi, cei numiti de catre mass-media, la inceput, dintr-o eroare, Grupul "Punct" au demontat prin perseverenta lor (ca sa nu-i zicem de-a dreptul incapatânare!) toate mecanismele prejudecatii ca numai singur se poate reusi...impreuna! Neindoios, pomana exceptiei lor, darul artistic al lui Dumnezeu cu care ei se infatiseaza in lume nu vine din exclusiv statutul grupului. Artistii - de altfel, fiecare dintre ei fiind o personalitate foarte expresiva - doar pun la mijlocul mesei (pardon, al masei!) critice convingerile, gândurile, credintele si ethosul personal. Iar, daca toate acestea la un loc se asimileaza mai bine decât individual, creând vârful de extensie a regulii, asta ramâne la latitudinea timpului. Din summa sa faca summum. Deocamdata, insa nu stim daca va fi asa sau va fi altminteri.
Reuniunile publice de pâna acum ale grupului - expozitiile "Gradinarul" (Curtea Veche, 2006), "Un timp pentru toate" (Apollo, acelasi an), "Numarul de aur" (Caminul Artei, 2007) - n-au stat degeaba, ci au fost tot atâtea prilejuri de a gravita impreuna in jurul unei teme comune, spre dezbatere unica, dar - scuzati alunecarea in antinomie! - cu mijloace proprii, personale. De aici, din acest val oximoronios (de altfel, artistii insisi au un aer foarte serios si grav!), vine si valoarea unei autentice unitas multiplex, indusa unui grup despre care se poate spune orice, numai ca este alcatuit din anonimi, nu!
Pretextul celei mai recente intâlniri a grupului este de asta data "interferenta". Secanta cu prerogative poate chiar usor sintetice. Conexiunile vizibile. Punctele comune. Incrucisarile nedeclarate. Combinarile nevanitoase. Aceste abilitati apartin in primul rând luminii. Dar ele sunt si ale fiecarui artist in parte, de a descoperi in felul lui cum cade lumina pe brâul lumii. Si cade in frumoase potriveli!
Lumina agatatoare pe care o descopera Floarea Peia, lumina alunecos-ofidiana care se acroseaza de o bolta de vita sau de o rezervatie de nalbe, care se infasoara perfid in jurul unei scari cu trandafiri sau al unei terase cu vita de vie, ori se tolaneste pe un colt de peisaj de la Brebu. Lumina energica, nervoasa, ce-i umple ochii lui Nicolae Badiu, atât de compacta, incât poate fi desfacuta in fâsii fibroase, fiindca ea se ascunde in spatele gardurilor fixate intr-o cromatica viguroasa (desi sunt construite dintr-un vegetal presupus mort, gardurile lui Badiu sunt imaginea unor organisme incurajator de vii, de aceea, este mai mult ca sigur ca el nu face disectii, ci vivisectii... pe lemn deschis!). Apoi, lumina alba, transparenta, a lui Cristian Ditoiu, o lumina celesta, nelumeasca, ce poleieste incet (cu migala cu care iconarul zamisleste sau curata de fumul vremii pagâne o icoana!) universul artistului. Adica toate gradinile din lume, toate terasele cu flori posibile, curtea mânastirii de la Pasarea, centimetru cu centimetru, ori casele din Venetia ce stau aliniate, la rând, ca sa se inece. Cumintenia sufletului si curatenia privirii, cu care Ditoiu se asaza in fata pânzei, pur si simplu o sacralizeaza. Dupa aceea, lumina slaba a lui Marian Dobre, o lumina de sanatoriu, diluata, anemica, stinsa, coscovita, de un cenusiu albicios, ruinant de-a dreptul, inchide ca intr-un clopot de sticla impura o lume fara puteri, devitalizata, speriata de propriul ei chip zarit intâmplator in oglinda ochilor artistului. Dar, sub aparenta decrepitudinii si a declinului, se ascund frumusetile abia decelate ale unor crini al caror parfum greu parca il simti in nari, fiorul unei gradini etajate pe rafturi, pusa la adapost de iarna ori bizareriile mofturoase ale unui copac trasnit (la figurat!). Si, in fine, o alta lumina, cea pe care o simte Valeriu Paladi, o lumina difuza, totusi curata, acvaficata, care face ca toate contururile obiectelor sa tremure si sa faca din tinutul Comanei (artistul nu iese din cuvântul acestui neobosit Centru magic!) o forma de evanescenta a unei lumi care se intoarce, atât de curios, mereu si mereu, inspre sine.
Toate aceste lumini interfereaza si apoi se impletesc in fuioare de liniste adânca. O liniste de referinta ce trebuie gustata cu aceeasi bucurie cu care, uneori chiar trebuie!, ne dam jos din hârzobul indolentei si ne imprilejim inversunati in contra intâmplarii.
*) “Interferente”, pictura si desen, "Grupul fara nume" - Floarea Peia, Nicolae Badiu, Cristian Ditoiu, Marian Dobre, Valeriu Paladi - Galeria Veroniki Art
***
http://www.curierulnational.ro/Specializat/2007-09-19/Floarea+Peia+-+%22Punct%22+si+de+la+capat
http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/simeze-cronica-anonimilor-cu-identitate-certa-5095403
|
|