ROBERT ISAC-STEURER (26 martie 1969-8 sept.2002)
POETUL ROBERT ISAC STEURER
Robert Isac Steurer s-a stins la 33 de ani. Mistuit - nu încape îndoială - de pasiunea pentru poezie. A străbătut, de-a lungul timpului un univers al luminii în care versurile prindeau contururile umbrelor ce dădeau făptură fizică tuturor gândurilor şi neliniştilor. Aflăm despre
tânărul poet că voia, cu neobosită pasiune, să afle. Citindu-i poezia, descoperim că aceasta
nu era o simplă curiozitate intelectuală, ci o raţiune supremă de a exista. Robert Isac Steurer
se simţea obligat să ştie precis în ce lume a fost sortit să trăiască. Şi băga de seamă că totul se
năruie în jur şi că numai luciditatea poate salva universul de prăbuşirea în neant.
Ar fi putut să parafrazeze adagiul davincian şi să spună „ poesia e una cosa mentale”. Fiindcă, pentru el, ideea nu se definea ca în opoziţiile clasice cu sentimentul : ea e semnul unei sensibilităţi fremătătoare şi se tălmăceşte în versuri de o riguroasă geometrie şi de o profundă muzicalitate.
Robert Isac Steurer s-a stins la vârsta la care poezia altora abia începe să prindă contur.
Şi la treizeci şi ceva de ani, personalitatea lui era limpede definită. Şi îndreptăţea concluzia că, în familia de artişti căreia îi aparţinea, se ivise o personalitate vrednică de toată luarea aminte.
Acad. DAN GRIGORESCU
oct. 2007
UN POET ADEVĂRAT
ROBERT ISAC STEURER descinde dintr-o veche familie de artiști plastici și muzicieni de renume, cu rădăcini vieneze. Întreaga sa creație confirmă o vocație incontestabilă, o tensiune a comunicării și o fervoare a interogării ce definesc structuri creatoare native autentice, pe care învățătura le îmbogățește, cultura le desăvârșește.
Formația tehnică a poetului imprimă discursului liric o rigoare de bun augur a unei sensibilități deschise întrebărilor existențiale, dornică să le găsească răspunsuri. Constructorul Robert Isac Steurer se născuse poet și a rămas poet. Sufletul lui învolburat de seisme, tulburat de zbuciumul numai de el cunoscut își căuta craterul pentru revolta lavei incandescente.
Versurile dintâi aminteau de magma vulcanică, impetuoasă.
Am selectat grăunțele de aur liric, filoanele de poezie care te fac să vibrezi miraculos.
Am avut revelația unui poet adevărat. ”Încerc să exist / Nici nepermis de rece / Nici aberant de trist”. O definiție memorabilă. Un crez solar, pe care numai moartea l-a blocat. Dar poeții adevărați trăiesc și după moarte.
ION BUTNARU, publicist, critic de artă
februarie 1999
NATURA A ZÂMBIT
...Citindu-i cele trei cărți publicate (”Pe creasta norului”-1999, ”Umbre în lumină”-
2000 și ”Urme de gând”- 2003-postum) am fost definitiv convins că, în structura sa intimă, Robert Isac Steurer fusese poet, născut și nu făcut. Nimic din ceea ce a lăsat nu ține de moda timpului, vechile repere sunt asimilate, închinarea la idoli falși nu se produce.
Se detașează un echilibru surprinzător pentru vârsta sa, extravaganțele necaracterizându-l.
Un tânăr ce se caută fără fanfaronadă, nedorind să uluiască lumea cu orice preț, un tânăr ce impune prin luciditate senină, atacând temele dintotdeauna ale poeziei: cunoașterea, viața și esența ei, iubirea, trecerea timpului, destinul poetului și, nu odată, moartea.
...Impresia finală este aceea că ”natura a zâmbit”, din păcate, doar pentru treizeci și trei de clipe din care am moștenit, noi toți, un artist de rasă.
LIVIU GRĂSOIU,
Critic și istoric literar
13 iunie 2010
POETUL NONCONFORMIST
A plecat prea devreme, mult prea devreme în Câmpiile fericite. Prizonier pe pământ, el a ales libertatea divină și deplină în Veșnicie. Viața aici devenise strâmtă pentru puterea-i de gând, pentru înneguratele-i gânduri. La, doar, 33 de ani - vârsta sublim christică! - Robert Isac Steurer - descendent al unei familii cu preocupări și împliniri artistice superioare - inginer și grafician, dar, în primul rând poet de har, nonconformist, a lăsat posterității o moștenire valoroasă: creația-i lirică. Cele câteva cărți - non multa, sed multum! - așezate în cuvinte sever selectate, cuprind o poetică atent structurată, epurată de expansiuni juvenile, de sonorități depășite în timpul modern.
Trecând meteoric prin lumea asta, Robert Isac Steurer se alătură unor străluciți poeți tineri - Iulia Hașdeu, Nicolae Labiș, Daniel Turcea - prea devreme înveșnicindu-se. Ne rămâne, însă, opera sa poetică, în care cugetă grav la problemele lumii - și omului - ale sinelui, prin care judecă și limpezește, concluzionând esențial asupra trecerii noastre prin valea de taină a cerului.
RADU CÂRNECI
-Laureat al Academiei Române-
București, vara 2010
PETRU JIPA despre poetul ROBERT ISAC STEURER
Dedic această poezie marelui poet Robert Isac Steurer
Pe care l-am cunoscut într-o carte
Târziu, după a lui moarte.
Între timp a fost gândit ceva...
Pe un cer înmiresmat de Mai,
În al iubirii de frumos, grai.
Dar timp nu a mai fost,
căci...
timpul s-a împiedicat între timp
și a mai căzut o stea.
De atunci străzile orașului se trezesc
Cu dorul poeziei la cingătoare
și floarea cununiei peste mare,
sau timpul a obosit să trăiască,
tot a umblat să găsească altă casă
într-un paradis de dor,
întins pe alte spații de amor.
noiembrie 2010
|
|