Despre Arnold DAGHANI (1909-1985)
"ARNOLD DAGHANI, un pictor român mai puţin cunoscut în România, dar celebru în Anglia"
de colecţionar dr. ing. Dan Zlatanovici,
membru al Societătii Colecţionarilor de Artă din România.
Articol prezentat la Simpozionul de Istoria Artei Românesti "Petre Oprea" din 21-22 iulie 2012
Rezumat
Arnold Daghani a fost un pictor român care şi-a început cariera artistică în România interbelică, şi-a continuat-o în perioada postbelică, în România comunistă, Israel, Italia, Elveţia, Franta şi şi-a desăvârşit-o în Anglia. O mare parte din lucrările sale se află în Anglia la Universitatea din Sussex şi o altă parte în România la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti, la Muzeul de Artă din Constanţa, la Muzeul Colecţiilorşi în colecţii particulare. Englezii îl consideră pictor englez.
Lucrarea de faţă este o sinteză - o fişă de autor - pentru pictorul Arnold Daghani, întocmită pe baza informaţiilor bibliografice disponibile pe internet.
Lucrarea conţine informaţii biografice, comentarii privind creaţia artistică, ilustrate cu poze ale unor desene şi picturi, o listă cu principalele expoziţii personale şi o listă cu titlurile bibliografice consultate.
1. Note biografice
Pe numele adevărat Arnold Corn, pictorul s-a născut la 22 februarie 1909 la Suceava într-o familie tradiţionalistă de evrei, vorbitori de limbă germană, ca al şaptelea copil. Suceava făcea parte în acea vreme din ducatul Bucovinei din Împeriul Habsburgic.Tatăl, Victor Corn era importator de produse manufacturiere. În 1918 Bucovina se alipeşte Regatului România.
Deşi a dat dovadă de talent la desen, familia l-a îndrumat spre studii de comerţ. În perioada 1926-1927 face totuşi studii libere de pictură şi frecventează Academia Regală din München, fără să o absolve.
După stagiul militar, în 1930 Arnold s-a mutat la Bucureşti, unde a lucrat ca funcţionar la o companie de comerţ intern şi extern. Cunoştea la perfecţie germana, franceza şi engleza. In 1940 se căsătoreşte cu Ana Rabinovici , originară din Piatra Neamţ cu studii absolvite la Paris şi pe care a numit-o ulterior Nanino. După cutremurul din 1940, care le-a distrus casa şi după ce a rămas şomer din cauza legislaţiei antisemite promulgate de regimul antonescian, s-au mutat la Cernăuţi, care se afla sub control sovietic şi părea mai sigur la momentul respectiv pentru soţii Corn.
După eliberarea Bucovinei de către armata română, cea mai mare parte a evreilor a fost deportată în Transnistria. Familia Corn a făcut parte din al doilea grup de deportaţi, în vara anului 1942, care a fost predat de către autorităţile române trupelor SS de peste Bug. Au fost internaţi în lagărul de la Mihailovka din sud-vestul Ucrainei. Timp de 11 luni, soţii Corn au trăit în condiţii mizerabile, greu de imaginat, şi au muncit la cariera de piatră Ladâjin şi la construcţia drumului Durchgangstrasse IV.
Datorită aptitudinilor artistice, tânărul a devenit cunoscut în lagăr, iar gărzile naziste îl puneau deseori să le facă portretele. Acest fapt i-a permis să facă o serie de desene cu viaţa din lagăr şi să scrie un jurnal.
Pe 12 iunie 1943, cu numai cinci luni înainte de exterminarea tuturor evreilor din lagăr, familia Corn a reuşit să evadeze. Evadarea a avut loc din localitatea Gaisin unde fuseseră trimişi să execute un mozaic pentru locuinţa unui ofiţer german. Au traversat în înot râul Bug, având asupra lor ascuns într-un tub de metal cca 50 lucrări şi jurnalul, pe care apoi le-a cusut în căptuşeala hainei soţiei. Au ajuns incognito la ghetoul Berşad, judeţul Balta din Transnistria adminsitrată de autorităţile române. De aici, au fost eliberaţi prin intervenţia Crucii Roşii Internaţionale.
În martie 1944 cei doi soţi ajung la Bucureşti şi Arnold Corn începe cariera de publicist şi pictor sub pseudonimul Arnold Dagani (varianta în ebraică a numelui său Corn = Dagani), căruia în 1959 îi mai adaugă un “h” devenind Daghani.
În 1945 publică jurnalul celor 11 luni petrecute în lagăr sub titlul “Groapa e în livada cu vişini”. Volumul, apărut la Editura SOCEC, este însoţit de cele 50 de planşe: desene prin care Daghani a documentat vizual şi cu texte experienţa lagărului,în special aspecte umane ale acestui coşmar.
(fig.1). Cartea este reeditată în anul 2004 de editura Hasefer Bucureşti.
În perioada următoare, Daghani pictează intens, dar refuză să accepte arta militant-comunistă şi refuză să intre în Uniunea Artiştilor Plastici din România până în 1957 .
Deşi până la urmă devine membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, nu reuseşte să expună, fiind nevoit să predea lecţii de pian şi de limba engleză.
În această perioadă dificilă, o cunoaşte pe Daniela Miga (1917-1999), artistă şi poetă de religie creştină. Între cei doi începe o frumoasă şi durabilă prietenie, susţinută, după plecarea din România, printr-o îndelungată corespondenţă vreme de 23 ani
Se apropie de creştinism şi expune în 1958 la Patriarhie, o serie de lucrări cu caracter religios. Totuşi, expoziţia este deschisă numai pentru prelaţi şi nu pentru publicul larg.
Nu mai poate suporta rigorile impuse de realismul socialist şi în decembrie 1958 Daghani părăseşte România, stabilindu-se în Israel. La plecare îi lasă Danielei Miga câteva sute de lucrări.
„Mă gândesc la momentul când trenul a plecat din gară cu toată viteza. Asta a fost prima mea înmormântare. N-am vrut, dar n-am avut de ales”, scria Daghani intr-una din scrisori
Corespondenţa dintre cei doi redă tumultul poveştii lor de dragoste - o iubire împlinită poate doar prin artă.
In anul 2009 istoricul şi criticul de arta Florica Cruceru din Constanţa, a publicat în editura Europolis din Constanţa această corespondenţă obţinută direct de la Daniela Miga (fig.2), în volumul „Daghani, Scrisori către Daniela” (fig.3)
Daghani nu se acomodează în Israel, lucrează fără să expună şi, mai ales, fără să vândă. Lucrează, totuşi, foarte mult, fără onorariu, face vitralii şi icoane pentru biserici ortodoxe şi catolice, fiind chiar învinuit că în opera sa se vede orientarea către ortodoxism şi bizantinism.
Spre finalul anului 1960, părăseşte definitiv Israelul, pleacă în Italia şi stă pe rând la Neapole, Roma şi Milano.
În 1963 se stabileşte în sudul Franţei la Vence, unde va rămâne până în 1971. Aici îl cunoaşte pe Marc Chagall, însă cei doi nu se înţeleg deloc. De asemenea, tot aici părăseşte cultul mozaic, devenind protestant (din scrisori rezultă că, dacă ar fi rămas în România, ar fi trecut la religia ortodoxă). Nu se acomodează şi nu se conectează la comunitatea artistică locală, destul de puternică.
Petre Comarnescu îi sugerează la un moment dat, să se întoarcă în România, dar acest lucru nu mai era posibil.
“Eşti unul dintre cei mai umani artişti, în cel mai bun înţeles al acestei noţiuni şi sunt foarte interesat de noile tale idei“ îi scria Comarnescu în una din scrisori.
În 1971 pleacă definitiv din Franţa şi se stabileşte în Elveţia, în cantonul St. Gallen la Jona, unde trăieşte până în 1978, nereuşind nici aici să se integreze în comunitatea artistică.
La Jona este vizitat de istoricul şi criticul de artă Barbu Brezianu, pe furiş. Intors în România Barbu Brezianu tace, nu scrie nimic despre Daghani, cum făcuse mai înainte şi Petru Comarnescu, prelungind anonimatul numelui lui Daghani în lumea artistică românească.
În 1978 pleacă în Anglia şi se stabileşte la Hove în Sussex, Marea Britanie unde va trăi până la sfârşitul vieţii.
În Anglia era cunoscut deja deoarece în 1975, cumnatul său, Miron Grindea (1909-1995) i-a deschis o expoziţie care a avut un mare succes. Grindea, editor al revistei româneşti interbelice de avangardă Adam a fondat la Londra ADAM International Review, revistă de succes, în care l-a promovat pe Daghani în spaţiul britanic.
In 1983 soţii Daghani au primit cetăţenia britanică.
În mai 1984, la Brighton, i se organizează o mare retrospectivă, cu peste 500 lucrări, care-l consacră definitiv. La Sussex a fost înfiinţată o fundaţie, ce poartă numele artistului, în cadrul Universităţii, şi prin care se organizează evenimente menite a face cunoscute lumii operele sale, ajunse la peste 4000 de lucrări.
Englezii îl consideră un pictor englez.
Daghani a murit la 6 aprilie 1985, la sanatoriul din Hove, la doar câteva luni după moartea soţiei.
2. Creaţia artistică
Creaţia artistică a lui Daghani cuprinde foarte multe genuri şi stiluri: expresionism, suprarealism, constructivism, colaje pop. Artistul a experimentat multiple mijloace de expresie plastică.
Întreaga operă a lui Arnold Daghani este o reflecţie a spiritului liber. A fost preocupat îndeosebi de o tematică umanistă, cel mai adesea introspectivă. Se inspiră din propria memorie, îşi rescrie mereu dramele fără să-şi plângă suferinţa. Dezumanizarea suferită în lagărele celui de al Doilea Război Mondial este un laitmotiv aproape obsesiv al creaţiei sale. Este urmărit de amintirea chinurilor din tinereţe, are revelaţii mistice privind religia creştină şi încearcă permanent să înţeleagă natura umană. Foarte introspectiv, se autoportretizează adesea reuşind să construiască imaginea unui visător naiv care trăieşte permament la limita dintre realitate şi fantezie.
În 1943 în lagărul Berşad de la Mikhailowka Daghani a realizat în secret peste cincizeci de desene şi acuarele, completate cu texte, formând un jurnal fragmentar scris şi vizual . Aceste lucrări, numite ulterior de Daghani „scene de gen” conţin portrete, interioare din lagăr, scene cu detinuţi la rugăciunile de seară, la locul de muncă, pe drum, la cariera de piatră etc. (fig.4 -7)
Remarcabil este faptul că în aceste lucrări Daghani a evitat să deseneze momente de violenţă crudă, inspirându-se din scene cotidiene din viaţa din lagăr, care demonstrează că, în ciuda tuturor chinurilor la care au fost supuşi, evreii au reuşit să-şi păstreze vie demnitatea şi speranţa până în ultimele clipe.
Deşi nu a putut să expună public în România comunistă, Arnold Daghani a lucrat intens până la plecarea din România, în 1958. Printre lucrări se numără nuduri, portrete şi compoziţii abstracte, adesea cu trimiteri la arta populară românească sau la opera compozitorului George Enescu, pe care l-a admirat foarte mult. Daghani se remarca printr-o sensibilitate aparte a liniei, printr-o fineţe neobişnuită a expresiei, fapt ce a dus la compararea sa cu Matisse sau Picasso. Petre Comarnescu afirma : ”Linia lui Arnold Daghani este pentru mine de aceeasi sensibilitate, fineţe şi forţă ca şi linia din cele mai bune desene ale lui Picasso”.
În această perioadă Daghani s-a dedicat unor studii şi desene focalizate asupra oamenilor obişnuiţi, ţărani veniţi să vândă mâncare în oraş şi muncitori de pe stradă. El nu a vrut să-şi prezinte personajele ca pe nişte eroi ai sistemului comunist, ci doar să le surprindă în simplitatea vieţii lor, încercând să găsească dimensiunea spirituală a fiecărei existenţe (Deborah Schultz)
Stilul de desen al „Nudului aşezat” (tuş) , fig.8, aminteşte de stilul lui Henri Matisse la care forma este redusă la un număr limitat de linii.
„Temniţa roşie” (flowmaster), fig.9, este un desen în acelaşi stil şi reprezintă o alegorie a puşcăriilor comuniste care s-au umplut cu intelectuali, care îşi plâng libertatea şi demnitatea pierdută.
În desenul „Ţăran” (tuş şi laviu), fig.10, Daghani descrie un ţăran român care poartă mustaţă , o pălărie şi o vestă caracteristice. Atitudinea lui demnă si expresia facială îi dă un aer puternic şi încrezător. În inscripţia de sub desen scrie "Miercuri, 31 decembrie 1958, la ora 12 am plecat de pe teritoriul român, ca un tânăr "newly poor" (proaspăt sărăcit), indicând neliniştile sale despre modul în care va fi viaţa în "lumea liberă".
Lucrarea „George Enescu: Rapsodia română” , fig.11, reprezintă portretul abstract al compozitorului român George Enescu (guaşă şi ulei pe carton, 1958). Tabloul pare să transmită culoare, energie şi muzică. Daghani a făcut multe lucrări pe teme muzicale, inclusiv desene de compozitori şi muzicieni, precum şi lucrări abstracte, bazate pe muzică.
Desenul „Preot” (laviu), fig.12, face parte din lucrările expuse la Palatul patriarhal în 1958. În prezent lucrarea se află la Muzeul Colecţiilor din Bucureşti. Lucrarea exprimă trăirile şi frământările lui Daghani în problema religiei.
Desenul „Sf. Mina şi Sf. Victor” (guaşă şi ulei pe carton), fig.13, este un exemplu bun al sensibilitătii religioase a lui Daghani. El era interesat de identitatea sa religioasă. Pe părinţii lui îi chema Mina şi Victor şi în aceasta lucrare el face o legătură cu sfinţii cu acelaşi nume.
In perioada 1960-1970 Daghani a realizat numeroase desene, picturi, colaje, ilustraţii pentru cărţi în manieră modernistă abordând teme ample sociale, politice şi religioase. Lucrările din această perioadă reflectă schimbările din viaţa contemporană, schimbri în morală, în curente, în modă, în literatură, în muzică.
Daghani a făcut, în toată perioda creaţiei sale artistice , numeroase autoportrete în care ilustrează zbaterile sale pentru a-şi impune arta sa, în încercările nereuşite de integrare în diverse comunităţi artistice prin care a trecut. In autoportrete se vede pe sine ca un Don Quijote împotmolit la graniţa dintre realitate şi ficţiune.
In „Autoportret cu capul bandajat” (1958), fig.14, se înfăţişează ascultând o lucrare de J. S. Bach în mi major, cu o privire concentrată, vădit îngrijorată sub lentilele ochelarilor dar, în acelaşi timp, îndârjită, hotărâtă să lupte. Ştia parcă ce va avea de înfruntat în anii următori. Mobilitatea liniei, fluenţa ei, bandajul din jurul capului, contribuie la întărirea sentimentului de nelinişte, pe care-l degajă lucrarea.
In „Omul cu ghinion” fig.15, se înfăţişează călare, cu pălărie tip Napoleon cu imaginea lui Don Quijote pe piept, un personaj inocent, care a urmat visele. El s-a identificat ca "omul cu ghinion", sugerând că cariera lui nu a mers bine din cauza soartei fără noroc.
In „ Autoportret cu oglindă magică” (1974), fig.16, în care spatele oglinzii reflectă o mască, combină desenul cu un text - colaj cu resturi din ziare în care exprimă dezamăgirea faţă de nereceptarea artei lui în Jona, Elveţia.
În „Autoportret ca Sfântul Ioan Botezătorul” (1964) , fig.17, se reprezintă pe sine ca Sf. Ioan Botezătorul, cu capul pe o farfurie. El este mâncat cu un cuţit şi furculiţă de către un bărbat cu părul negru de identitate necunoscută. Pe partea de jos a foii scrie în limba franceză: "L'Institut me mangerait bien à la broche" (Institutul mă va mânca fript). Desenul se referă la anxietăţile lui Daghani referitoare la recunoaşterea lui şi la dificultăţile cu instituţiile de artă ale comunităţii artistice de la Vence, Franţa care nu l-a acceptat .
De asemenea, a realizat multe portrete ale unor personalităţi care l-au impresionat sau cu care s-a întâlnit: de la Rembrandt, Vermeer, Ingres şi Picasso la Mondrian, Beardsley, Ernst, Matisse, Fernand Léger, Tristan Tzara (fig.18).
Experienţele sale privind anti-semitismul şi munca forţată i-au sugerat lui Daghani ideea ca suferinţa evreilor este înrudită cu suferinţa lui Christos. Pentru el părea logic să-l folosească pe Isus ca un simbol al prejudecăţii istorice continui împotriva rasei evreieşti.
Într-o serie de desene şi litografii, fig. 19-22, el foloseşte tradiţionalele opriri de pe Drumul Crucii pentru a exprima martiriul şi suferinţa lui Christos. El foloseşte diferite poziţii ale mâinilor în raport cu crucea sau alte elemente arhitecturale şi texte scrise de mână, ca simboluri, pentru a reprezenta momente ale martiriului lui Christos.
In perioada 1978 – 1985 Daghani a realizat o serie de cărţi - obiect de artă, în care cuvintele sunt scrise de mână, mai degrabă decât tipărite (colaje), fiind astfel mai uşor corelate cu imaginile.
El a folosit cărţile ca un mod de exprimare pentru gândurile sale despre artă şi viaţă. A utilizat diferite tehnici: foi legate cu spirale, cărţi existente cu pagini anexate, foi volante grupate în mape. Toate cărţile sunt creaţii manuale, unice.
Prima carte - obiect realizată a fost cartea lui Jean-Pierre Jouve „Le Monde Desert” (Lumea pustie) ediţia din 1960 care conţinea un număr de pagini goale. Samuel Damian, fostul director al Forumului Cultural Francez din Tel Aviv i-a sugerat artistului că ar putea să umple paginile goale cu gândurile sale şi cu desene.
Daghani a umplut paginile goale şi alte pagini separate cu portrete, nuduri şi compoziţii abstracte şi texte care nu se referă direct la conţinutul cărţii . A schimbat şi titlul în: „ … et le monde bizarre, peuplé par le locataire dans ce livre ( ... şi lumea bizară, populată de chiriaş în acestă căre)”, pe care l-a lipit peste titlul original al cărţii, fig 23.
In cele două pagini alăturate, din fig.24, iniţial goale, Daghani a desenat o combinaţie bizară : în stânga o imagine cu trei doamne bătrâne, în negru care merg la biserică, pe un fundal cu vopsea de aur, este combinată cu imaginea din dreapta cu un nud feminin realizat cu cerneală albă pe un fond negru.
Daghani scrie: „Totul este atât de vag, ca în lumea reală; cu cât este mai vag, cu atât eşti mai sigur că vei găsi motivul pentru care se întâmplă toate lucrurile".
În cartea –obiect „Scale” (Scara) Daghani separă textul şi imaginea, adică sunt fie pagini numai pagini cu text fie pagini numai cu imagini. El numeşte această tehnică "colaj diarian" . Pe copertă este un autoportret cu faţa divizată într-un profil şi o imagine frontală, fig.25.
O dimensiune muzicală este introdusă în nota de sub titlu de pe prima pagină, fig.26 ,care descrie cartea ca "o succesiune de lucrări executate într-un mod ascendent şi descendent, tonul (sunetul) fiind stabilit de circumstanţe”.
Cartea conţine pagini în care artistul işi descrie activităţile zilnice, sau îşi descrie stările sufleteşti şi alte pagini care conţin imagini figurative cu muzicieni , fig.27, sau imagini abstracte, fig.28-29 .
Cartea poate fi văzută ca un jurnal al anilor 1960, în care artistul îşi înregistrează în scris şi în imagini viaţa şi ideile din perioada respectivă fără modificări ulterioare.
In ultima parte a vieţii Daghani creează: desene, pictură în ulei pe hârtie (din lipsa banilor pentru pânze şi rame), colaje cu ziare, reviste şi materiale textile, sculpturi în diverse materiale, vitralii (fig.31-32).
Creează până spre sfârşitul vieţii, chiar şi atunci când , datorită bolii, mâinile i se mişcă în continuu, “ca nişte fluturi”, lucru ce, miraculos, nu-i afectează desenul.
Aparent, pare că Daghani a dorit să se debaraseze de moştenirea culturală germană a familiei construind-şi o nouă identitate din cauza ororilor nazismului pe care el însuşi le-a resimţit din plin în lagărul de muncă forţată de la Mihailovka. Şi-a schimbat numele, a plecat din România comunistă, din Israel, din Italia, din Franţa, din Elveţia, a renunţat să folosească limba germană în favoarea limbii engleze şi franceze (în corespondenţă, jurnal, desene etc), şi-a schimbat religia, în protestantism. In realitate aceste schimbări au reprezentat căutările lui Daghani pentru a-şi descoperi adevărata identitate artistică şi religioasă.
3. Principalele expoziţii
Expoziţii personale:
1956 - Foaierul Cultural al Ambasadei Franţei la Haiffa (prima expoziţie personală)
1958 - Palatul Patriarhiei Bucureşti - expune lucrari ce aveau în prim plan preoţi, călugări sau
interioare de biserici. Expoziţia este vizitată numai de Patriarh, câţiva înalţi prelaţi şi câţiva
prieteni apropiaţi. Publicul larg nu are acces.
1975 - Farnham, lângă Londra, Anglia, o expoziţie pe tema Drumul crucii, organizată de cumnatul
său Miron Grindea dar fără participarea pictorului
1984 – Brighton, expoziţie retrospectivă cu peste 500 lucrări
1988 - Galeriile Morin-Miller New York, expoziţie prelungită la cererea iubitorilor de arta din oraş
1992 - Barbican Centre and Ben Uri Art Gallery, London (retrospectivă)
2003 - Galeria Luchian 12 Bucureşti, cu cca 70 lucrări din fondul Daniela Miga
2004 – Zurich, Elveţia
2009 - Austrian Cultural Forum London – 100 de ani de la naşterea artistului, organizată de
Deborah Schultz.
2011 - Lewis Elton Gallery , University of Surrey , Guildford, Surrey in the South East of England
Mai trebuie menţionate expoziţii colective de amploare în care au figurat lucrări ale lui Daghani :
2003 - Wolseley Fine Arts Gallery, Londra (Notting Hill), Exhibition 20th Century British Drawings
2010 – Muzeul Naţional de Artă Bucureşti, Expoziţia „Destine la Răscruce- Artişti evrei în perioada
Holocaustului “ (împreună cu Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului „Elie
Wiesel“)
Daghani a lasat în urmă o creaţie impresionantă, care în prezent se află la:
Universitatea Sussex din Scoţia - peste 4000 de lucrari, incluzând desene, scrieri, documente
Muzeul Naţional de Artă al României - 500 de lucrari de grafică, acuarelă, guasă, uleiuri şi colaje, donate de Carola Grindea, cumnata pictorului în 1991
Muzeul de Artă din Constanţa - 240 de desene, colaje şi laviuri donate de Carola Grindea, cumnata pictorului în 1993
Fondul Daniela Miga, administrat de d-na Manuela Miga - cca 140 de lucrări Muzeul Colecţiilor
Colecţii particulare
Casele de liciaţii Artmark, Alis şi Goldart au scos la licitaţii, în ultimii patru ani , 11 desene şi acuarele de Daghani.
4. În loc de concluzii
Pictorul Arnold Daghani a trăit 76 ani, din care aproape 50 ani a trăit şi creat în România .
În Anglia există cca 4000 lucrări şi în România există cca 1000 de lucrări.
Se impune recunoaşterea şi în România a valorii recunoscute internaţional a pictorului Arnold Daghani şi includerea acestuia în galeria marilor pictori români.
Pentru aceasta este necesară organizarea unei expoziţii retrospective, măcar cu lucrările care există în muzeele şi colecţiile particulare din România şi editarea unui album amplu cu includerea şi a unor lucrări aflate în colecţiile Universităţilor din Sussex şi Warwik.
Nota 1
1. Lucrările prezentate fac parte din: colecţiile Universităţilor din Sussex şi Warwik, Anglia şi ale Muzeului Colecţiilor Bucureşti, din diferite expoziţii şi din colecţii particulare româneşti şi străine accesibile pe internet.
Textele din articol sunt extrase din bibliografia prezentată în continuare.
Nota 2
Deborah Schultz , este cercetător la Universitatea din Sussex, Marea Britanie şi expert în creaţia lui Arnold Daghani . Deborah Schultz , îl consideră pe Arnold Daghani drept unul dintre puţinii pictori care a avut curajul în acele vremuri să se plaseze dincolo de liniile politice, refuzând chiar şi o profitabilă dialectică privat-publică, aleasă de artişti ca Max Herman Maxy sau Camil Ressu.
Deborah Schultz consideră că opera lui Daghani trebuie pusă în întregime sub semnul căutării identităţii, o identitate artistică şi religioasă în acelaşi timp.
Din întreaga opera a lui Daghani se desprinde un umanism ce trebuie înţeles în sensul surprinderii demnităţii omului, vizibilă încă din primele desene realizate în lagarul din Ucraina.
Bibliografie
[1] Daghani, „Scrisori către Daniela” , Editura Europolis, Constanţa, 2009, ediţie îngrijită de Florica Cruceru, traducere şi note Michaela Roşioru
[2] Arnold Daghani's Memories of Mikhailowka: The Illustrated Diary of a Slave Labour Camp Survivor, Ediţie îngrijită de Deborah Schultz şi Edward Timms, Vallentine-Mitchell Publishers, 2009
[3] Arnold Daghani - Groapa e în livada cu vişini, Editura HASEFER Bucureşti, 2004
[4] J-ART Artişti evrei din România, Proiect de prezentare a patrimoniului evreilor din România
http://www.j-art.ro/artist.php?uid=7
[5] Deborah Schultz, The Possibilities of Pictorial Narrative: Word – Image – History in the Work of Arnold Daghani, University of Sussex, Great Britain
[6] Tiberiu Cosovan, Destinul unui evreu bucovinean, Arnold Daghani sau arta în lagăr, Monitorul de Suceava , 3.06.2006, http://www.v2.monitorulsv.ro/showstire.php?tip=reportaj&id=13542&arh_caut=da
[7] Deborah Schultz (Sussex April 2002, http://www.artmargins.com/index.php/archive/309-displacement-and-identity-arnold-daghani
[8] Viorica Buica , Expozitie Arnold Daghani (la Galeria Luchian 12), Observator cultural , Nr. 177 Iulie 2003, http://www.observatorcultural.ro/ARTE-VIZUALE.-Vocatia-inefabilului*articleID_ 8683-articles_details.html
[9] Arnold Daghani, Stations of the Cross, Fourteen Brush Drawings, University of Warwick Art, http://www2.warwick.ac.uk/services/art/artist/arnolddaghani/
[10] Catalogue No. 50, 20th Century British Drawings. Exhibition 5–19 December 2003
Published by Wolseley Fine Arts Limited, 12 Needham Road,Westbourne Grove, London W11 2RP
[11] Expoziţia Aarnold Daghani la Universitatea Surrey:
http://www.bbc.co.uk/arts/yourpaintings/paintings/search/painted_by/arnold-daghani
[12] Colecţia Universităţii Sussex: http://www.sussex.ac.uk/library/speccoll/cgjs/archive/daghani_item.php?item_id=A1
[13] Colecţia Universităţii Warwik: http://www2.warwick.ac.uk/services/art/artist/arnolddaghani/
[14] Muzeul Colecţiilor Bucureşti: http://www.j-art.ro/photo.php?uid=27
[15] Cataloagele Artmark ale licitaţiilor din 25 martie 2010 şi 26 ianuarie 2012, www.artmark.ro
|
|