Despre SPIRU CHINTILA

Curriculum Vitae
Spiru Chintilă
http://www.onlinegallery.ro/expozitie-autor/un-sfert-de-veac-fara-spiru-chintila/artsociety
http://ro.wikipedia.org/wiki/Spiru_Chintil%C4%83
http://www.artmark.ro/catalog/index.php/catalogsearch/result/index/?q=spiru+chintila&limit=all
http://araart.ro/autori/spiru-chintila
http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/eveniment-geometria-in-spatiul-chintila-4929801/
17 septembrie 1921 - se naşte la Bazargic (jud. Caliacra), Spirachi, fiul lui Iani şi al Vasilicăi Chintilă
1940 – In urma cedării României a teritoriului Cadrilater (jud. Durostor si Caliacra) în favoarea Bulgariei, familia se refugiază la Constanţa, o parte din rude se stabilesc şi la Medgidia
1928 - 1941 – urmează şcoala la Bazargic, apoi, din clasa a VIII-a, la Liceul Mircea cel Bătrân din Constanţa
1942 - 1945 – militar in regimentul 2 grăniceri Timiş, apoi şcoala militară, participă ca ofiţer la razboi în anii 1944 şi 1945
1945 – 1948 – urmează cursurile Academiei Libere de Pictură Cristea Guguianu din Bucureşti sub îndrumarea lui Francisc Şirato, Camil Ressu, Al. Ciucurencu, arh. Horia Teodoru ... Colegi de studiu îi sunt, printre alţii, pictorul Ion Pacea şi sculptorul Constantin Lucaci
1945 – 1946 – funcţionar la Tribunalul Bucureşti
1947 – 1955 – profesor de desen la Palatul Pionierilor Cotroceni
1946 – 1954 – căsătorit cu pictoriţa Otilia Grosu, cu care are un fiu, Radu Masimo (n. 1949)
1955 – se recăsătoreşte cu pictoriţa Simona Vasiliu, cu care are doi fii, Andrei (n. 1958) şi Matei (n. 1960)
1959 – 1967 – 1971 – secretar general al Uniunii Artistilor Plastici din România şi Presedinte al Fondului Plastic. Sub conducerea sa se construieşte Combinatul Fondului Plastic din Bucureşti.
1985 – se stinge din viaţă la 25 aprilie la Bucureşti
 
Expoziţii personale
1954, 1976 – Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti
1977, 1979 – Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti
1980 – expoziţia „Tablouri in Ulei”, Viena, Austria
1983 – amplă expoziţie retrospectivă la Sala Dalles, Bucureşti
2009 – amplă expoziţie retrospectivă „Un sfert de veac fără Spiru Chintilă”, Galeriile Artmark – Centrul  Cultural Art Society, Bucureşti
 
Expoziţii de grup
1952 – cu Ion Pacea, Mihai Danu ş.a.
1959 – cu Peter Balogh, la Baia Mare
1960 – cu Emilia Dumitrescu, Emilia Niculescu-Petrovici, Simona Vasiliu, Sever Mermeze, Ion Minoiu, Ion Pacea, la Sala Nicolae Cristea, Bucureşti
1965 – cu Mihai Danu, Ion Gheorghiu, Ion Pacea
1966 – cu Traian Brădean, Ion Gheorghiu, Gheorghe Iacob
1967 – cu Ion Gheorghiu, Ion Pacea, Gh. Şaru, Vladimir Şetran, la Oates Gallery, Memphis, Tennessee, SUA
1978 – cu Titu Drăguţescu, Mihai Rusu, Romeo Zamfirescu

Expoziţii de artă românească organizate peste hotare
Din 1957 până în 1979 participă la aproape toate manifestările româneşti de peste hotare: URSS, Bulgaria, Ungaria, Egipt, Franţa, Grecia, Italia, Spania, Cehoslovacia, SUA, Uruguay, Mexic, Argentina, Polonia, Brazilia, Portugalia, China, Turcia, Finlanda, diferite ţări africane

Lucrări de artă monumentală:
Impreună cu Eugen Popa şi Constantin Crăciun realizează pictura murală de la Casa de Cultură „Gh. Gheorghiu-Dej” din Bucureşti (1959). Vitralii la Consiliul Popular, Focşani (1970). Mozaic ceramic împreună cu Simona Vasiliu („Ştiinţa in slujba sănătaţii omului”) la Spitalul din Constanţa (1972). Mozaic de marmură împreună cu Simona Vasiliu („Flora şi Fauna Deltei”) la un hotel din Tulcea (1979). Impreună cu Romeo Voinescu mozaic ceramic la Tulcea (1978). Cu Titu Draguţescu şi Romeo Zamfirescu mozaic ceramic („Arta şi Cultura”) la Casa de Cultură din Câmpina (1979). Impreună cu Titu Draguţescu proiectul unui mozaic ceramic pentru Casa de Cultură din Medgidia (1984).

Expoziţii colective
Participă din 1974 la Saloanele Oficiale, la expoziţiile anuale de stat, bienale, republicane, municipale şi interregionale de artă, la expoziţiile comemorative şi aniversare (1877, 1907, 1944 ş.a.), la Pontica, Constanţa, la „Magistralele Socialismului”, „Arta şi Natura”, etc.
In 2012 are 17 tablouri selectate la expozitia S.C.A.R. „Intre traditionalism şi avangarda” de la Muzeul Municipiului Bucureşti şi reproduse in Catalogul expozitiei. Participă la ampla expoziţie „Artistul şi Puterea – Ipostaze ale picturii româneşti în anii 1950 – 1990”, organizată de Fundaţia Centrul Cultural Artsociety, în sălile Bibliotecii Naţionale Bucureşti. Participările ating cifra 200.

***

O generaţie, chiar două nu ştiu cine a fost Spiru Chintilă şi când spun cine a fost mă gândesc la opera sa, la cele peste 2000 de lucrări răspândite prin toate colţurile ţării şi nu numai. Cataloage nesemnificative rămase în urma sa şi, când mă gândesc că a fost fondatorul Fondului Plastic din România mă apucă tristeţea, o monografie făcută la apusul editurii Meridiane, la câteva luni înaintea evenimentelor de la 1989, câteva articole parcimonios risipite în presa vremii, cam atât ar alcătui identitatea lui Chintilă dacă n-ar fi opera! Peste 160 de desene, acuarele şi uleiuri au stat la baza alcătuirii actualei retrospective, ilustrând cu prisosinţă toate etapele parcurse de artist din 1945 și până-n 1983, anul ultimei retrospective înainte de a purcede pe căi necunoscute nouă. Am sărit întrucâtva o perioadă, să spunem 1950-62, tendenţios considerată de către unii comentatori ai operei lui Spiru Chintilă drept perioada realismului socialist, al cărui promotor de frunte ar fi fost. N-am căpătat, cred, destulă distanţă faţă de anii amintiţi pentru a ne putea pronunţa cu claritate şi discernământ, fără patimi şi ranchiuni ascunse, asupra îngheţului produs în cultura noastră. Cartea Magdei Cârneci, expoziţiile organizate de Mihai Oroveanu, Pavel Şuşară, Erwin Kessler… zecile de articole publicate, pentru a aminti câteva eşantioane importante în studiul asupra efectelor comunismului în cultura românească, sunt încă insuficiente pentru a trage concluziile necesare. Urmele lăsate de ideologia jdanovistă, platforma pe care am fost o vreme azvârliţi, sunt mult mai greu de judecat, dacă nu punem laolaltă toţi factorii care le-au provocat şi nu acţionăm cu calm şi spirit de fineţe. Deci exact aşa cum n-am fost trataţi la vremea respectivă şi nu fac deloc apel la pilda christică. Arta a suferit de aceeaşi mare dezorientare ca şi viaţa socială. Şi termenii sunt foarte blânzi.
M-am considerat o bună cunoscătoare a creaţiei lui Chintilă şi iată că, abia de curând, am dat cu ochii de câteva lucrări cu totul surprinzătoare, ce defineau o cu totul altă traiectorie a picturilor sale dacă n-ar fi venit momentul crucial al anilor ’47. Tot cubismul, în formula sa estompată, îi dădea târcoale, iar exemplul dascălului Şirato, de la Academia liberă Guguianu, mare admirator al lui Cézanne, avea să fie decisiv. Drumul până la „sferă, con şi cilindru” era pavat cu învăţăminte demne de urmat în strădania de „a constitui un tablou pe de-a întregul realizat, în care toate elementele constitutive să se unifice într-o aderenţă completă”. A crea din tablou „o unitate independentă de natură, totuşi, nu în afară de ea”, iată scopurile tânărului învăţăcel pe care le atinge în cele din urmă, realizând un stil “Chintilă”. Ştiu că pe mulţi, pentru care ierarhiile au fost demult stabilite şi, într-un fel, sunt imuabile, îi va deranja această exprimare. Mi se pare cea mai conformă cu adevărul. De acum încolo (anii ’62 să spunem)iluzia realităţii, brutală în substanţa ei materială, este oarecum distrusă. “Fanatismul constructorului” cum se pronunţa O.W. Cisek faţă de Şirato, învinge. Chintilă devine Chintilă.
Dacă recapitulăm, observăm că natura preponderent austeră l-a făcut să nu se consacre nudului, pe care a fredonat în tinereţe. Modele a avut începând cu Ressu, Şirato, Ciucurencu, Lucian Grigorescu… dar n-a rămas simplu emul ci a ştiut, a putut, să-şi depăşească limitele descoperindu-se pe el însuşi: Spiru Chintilă. Dobrogea, care pentru alţii devenise El Dorado-ul picturii, pentru el era consubstanţialitate sufletească, identitate geografică. Desenului senzual şi curbiliniu (anacleontic, ar spune profesorul meu venerat, Eugen Schileru) din tinereţe îi urmează formele ascuţite şi severe. Inteligenţa subjugă instinctul pentru că “salvarea le este promisă acelora care vor şti să coloreze apa pură a inteligenţei cu vinul senzualităţii regăsite.” (André Lhote, “Les invariants plastiques”). Căci ce este altceva cubismul decât înfiriparea unui nou clasicism?
Ce a rezultat în urma meticuloasei îmbinări a 2 curente, să zicem: cubism cu fovism? O formă potolită de modernism, aşa cum s-a întâmplat la noi cu mai toate teribilismele secolului XX, păstrând proporţiile şi dând Cezarului ce-i al Cezarului( lui Brâncuşi, Brauner de pildă). Neliniştea lucidă primează în cele din urmă. Se încearcă recuperarea ordinii prestabilite. Într-o oarecare măsură Chintilă a reuşit acest lucru şi retrospectiva pe care v-o propunem, după 25 de ani de absenţă, încearcă să vă facă să-l priviţi într-o lumină corectă, deci favorabilă.
Ruxandra Garofeanu
Director ArtSociety

***

O structură geometrică severă şi complexă

Complexitatea artistică a operei lui Spiru Chintilă are ca punct de plecare o analiză extrem de amănunţită a spaţiului în care este proiectată compoziţia. Artistul procedează la o descompunere sistematică a eşafodajului pe care se sprijină ansamblul imaginii, redate prin obiectivul pictorului. Există trimiteri concrete în direcţia formelor clar definite, ale structurilor primordiale din compoziţiile lui Ben Nicholson şi, în paralel, spre severitatea rayonismului din creaţia lui Lyonel Feiniger. Se întrevăd incontestabile referinţe la adresa unui limbaj post-cubist înţeles cu siguranţa de sine şi deplina libertate de exprimare, în sensul unui studiu foarte bine definit al redării unei imagini - fie ea o natură statică, un peisaj sau un nud - prin prisma unei analize geometrice a structurii compoziţionale, a întregului ansamblu compoziţional. Un dialog permanent al prezentării anti-anecdotice, aproape sobră şi foarte funcţională a imaginii, văzute prin obiectivul artistului, a lejerităţii dusă la marginea ludicului, a redării concrete a unei perspective conştient şi lucid falsificate, prin intermediul punctelor de fugă inversate, a transparenţelor elementelor compoziţionale, a interferenţelor planurilor picturale. Compoziţia câştigă în complexitate, în forţă, în greutate şi totuşi rămâne accesibilă.
Limbajul exprimării artistice devine interogativ şi investigator, provoacă un dialog direct la adresa exigenţei şi eleganţei compoziţionale, a anvergurii, în același timp discrete, a diversităţii cromatice. Adâncimea creaţiei artistului constă în a ascunde detalii, a transforma realitatea, a o reda prin lentila unei viziuni complicate, sofisticate, totul sprijinit pe schela unei estetici deosebit de exigente.

Matei Chintilă

***

Activitatea lui Spiru Chintilă în conducerea Uniunii Artiştilor Plastici 

Deosebit de importantă pentru dezvoltarea artelor plastice pe plan naţional trebuie amintită în acest context activitatea administrativă a artistului Spiru Chintilă, în cadrul Uniunii Artiştilor Plastici şi al Fondului Plastic (instituţie ce aparține de UAP) din România. În a doua jumătate a anilor cincizeci, sub amprenta unui context istoric extrem de dificil, se pun bazele restructurării Uniunii Artiştilor Plastici. Presiunea politică funcționează cu putere asupra libertăţii de exprimare artistică pe plan cultural. În prima jumatăte a anilor şaizeci apar însă primele semne de diminuare a influenţei politice exercitată în direcţia instituţiilor culturale.
Spiru Chintilă, în calitate de secretar general al conducerii UAP și preşedinte al Fondului Plastic, reorganizează sistemul de funcţionare a UAP, şi îi dă acesteia autoritatea de care avea nevoie. Se construiesc, se cumpară sau se închiriază pe termen nelimitat un mare număr de ateliere de creaţie, se achiziţionează importante magazine cu vânzare, destinate desfacerii creaţiilor, mai ales din zona artelor decorative, ale membrilor UAP. Se organizează contracte pentru comenzi în zona artelor plastice şi monumentale, se deschid importante galerii şi spaţii expoziţionale. Se construieşte Combinatul Fondului Plastic şi se pun bazele unei colecţii extrem de vaste şi importante cu lucrări ale artiştilor plastici români. Membrii UAP beneficiază de un privilegiu extrem de rar într-o societate care impune constituţional fiecărui cetăţean obligativitatea unui loc de muncă: acela de artist liber-profesionist. Ideea principală susţinută activ de Spiru Chintilă, în cadrul restructurării UAP, a fost următoarea: orice artist trebuie sa deţină posibilitatea de a-şi câştiga existenţa prin creaţia sa artistică, fară a fi nevoit sa recurgă la alte surse de finanţare. Spre sfârşitul anilor şaizeci, Uniunea Artiştilor Plastici devine o instituţie culturală cu o conducere politică independentă, care se autobugetează după un sistem de economie de piaţă liberă, neplanificată şi care înscrie anual importante câştiguri.
Dar succesul nu este de lungă durată. Briza liberalizării pe scena culturală începe să se stingă. Spiru Chintilă sprijină şi susţine între timp artiştii plastici care cad în dizgraţia unei noi direcţii guvernamentale, devenită din nou foarte severă, în ceea ce priveşte politica faţă de cultură, faţă de artele plastice. În 1971 Spiru Chintila este destituit din toate funcţiile deţinute. Motivaţiile au un fundal politic şi personal. Artistul se retrage în atelierul său de creaţie. Va refuza în 1974 oferta Uniunii Artiştilor de a reveni la conducerea Consiliului acesteia. Se dedică definitiv creaţiei sale artistice pâna la stingerea din viaţă, în 1985.
Matei Chintilă