Album despre artista RODICA ANCA MARINESCU

Artista RODICA ANCA MARINESCU s-a nascut la Bucureşti in 31 ianuarie 1937.

Din 1953 a urmat cursurile Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucureşti, la clasa profesorului Alexandru Ciucurencu, iar diploma de absolvire a obţinut-o in 1959. Intre 1956-1959 a avut Bursa de Merit Republicana “Ion Andreescu”.

A debutat in 1960 la Bucureşti in cadrul unei expoziţii de grup. Prima expoziţie personala a avut loc in 1966 la Bucureşti. Au urmat expozitii personale in Bucuresti 1969, 1971, 1977, 1982, 1987, 1992, 1994, 1997, 1998, 1999, 2003 (Galeria Negulescu), 2005 (Cercul Militar National Galeria Artelor), 2006, 2007 IRECSON, in Suceava 1967, 1976, in Mamaia 1983, in Constanta 1983, 2000, in Focsani 1984, in Miercurea Ciuc 1987, in Iasi 2003, in Dej 2003.
In afara de prezenţele pe simezele din Romania a avut participari in strainatate, in special in Italia şi Germania (in Italia la Napoli 1971, 1972, Viareggio 1972, in Germania la Koln 1974,1978, 1979, Waldbrol 1974, Bensberg 1975, Julich 1975, Karsruhe 1978, Euskirchen 1978, Bochum 1996).

A participat la expozitii de grup in 1969 - Moscova “Expozitia 10 pictori romani”; 1970 - Suceava; 1972 - Waldbrol (Germania); 1972 -Milano (Italia) “5 pictori romani”; 1973 - Terni (Italia) “8 artisti romani”; 1973 - Roma (Italia) “10 artisti romani”; 1973 - Torino (Italia) “4 pictori romani contemporani”; 1976 - Bucuresti “Expozitie de grup” Ministerul de externe; 1978 - Bergisch Gladbach (Germania); 1982 - Volos (Grecia) Expozitia “Grup de pictori romani”; 1993 - Bucuresti Galeria Simeza; 1996 - Bucuresti “Romania women artists”; 1996 Bochum (Germania); 1998 Bucuresti “Salonul de acuarela”; 1999 Bucuresti “Salonul bienal de pastel”; 2000 Bucuresti “Salonul de acuarela”; 2001 Bucuresti “Salonul bienal de pastel”; 2002 “Expozitie aniversara - 10 ani” Galeria Artelor Cercul Militar National Bucuresti; 2003 Word Trade Center Bucuresti; 2004 Galeria GalAteCa Expozitie “Grup Neconventional”; 2004 Galeria Fundatiei Bucuresti Expozitia “Eros”; 2004 Galeria Fundatiei Bucuresti Expozitia “Splendida Romanie”; 2007 Word Trade Center Bucuresti; 2010 Galeria VeronikiArt Bucuresti (Expozitiile "Ritmuri pe alb" si "Ofranda gradinii").

A participat activ la expozitiile de pictura romaneasca organizate de UAP in strainatate din care mentionam 1968-1969 Torino (Italia) “Expozitie de Arta Romaneasca”; 1969 Beirut (Liban) “Expozitie de pictura romaneasca”; 1969 Viena (Austria) “Expozitie de pictura romaneasca”; 1969 Ludenscheid (Germania) “Expozitie de pictura romaneasca”; 1981 Viena (Austria) “Florile in pictura romaneasca”.
Participari la Expozitii si concursuri internationale: 1969 Bydgocz (Polonia), Expozitia “Muzica in arta plastica”; 1969 Bonn, Koln (Germania) “Expozitia anuala Gedok a artelor plastice”; 1970 Barcelona (Spania) Expozitia concursului international de desen “Juan Miro”; 1970 Napoli (Italia) “Concursul international de pictura Italia 2000 editia 1-a”; 1971 Barcelona (Spania) Expozitia bienala internatinala “Sportul in artele plastice”; 1971 Napoli (Italia) “Concursul international de pictura Italia 2000 editia 2-a”; 1971 Koln (Germania) “Expozitia anuala Gedok a artelor plastice”; 1971 Paris (Franta) “Expozitia anuala Gedok a artelor plastice”; 1972 Napoli (Italia) “Concursul international de pictura Italia 2000 editia 3-a”; 1973 Ravenna (Italia) Galeria Academiei din Ravenna “Expozitia artistilor romani contemporani”; 1973-1974 Amalfi, Livorno, Palermo, Biella (Italia)”Expozitie de arta romaneasca contemporana”; 1974 Koln (Germania) “Expozitia anuala Gedok a artelor plastice”; 1975 Koln (Germania) “Expozitia anuala Gedok a artelor plastice”; 2001 Bucuresti ASIROM “Artiste din tarile riverane Mediteranei si Marii Negre”.

Premii si distinctii internationale:
1970 - Medalia de bronz, Expozitia anuala Gedok – Bonn, Koln (Germania)
1970 - Medalia de aur, Napoli (Italia) “Concursul international de pictura Italia 2000 editia 1-a”
1971 - Premiul de expozitie personala, Galeria “La Versilia” - Viareggio (Italia) “Concursul international de pictura Italia 2000 editia 2-a”;
1974 - Medalia de aur - Palagano, Concursul international “Orasul Palagano” (Italia)
Participari la tabere de creatie: 1961- Baia Mare; 1977 - Botosani; 1986, 1987 - Lazarea, Calica;
Calatorii de studii si documentare: URSS, RDG, Italia , RFG, Franta, Grecia, Olanda, Belgia, Spania;
Lucrarile artistei se afla in muzee si colectii din : Romania, Rusia colectii de stat, colectii particulare din Austria, Italia, Germania, SUA, Franta, Grecia, Belgia, Olanda, Spania, Rusia, Romania.

Bibliografie:
- Draguţ Vasile, Artistes decorateurs d’aujourd’hui, Ed. Artis, Bucureşti
- Florea Vasile, Arta romaneasca moderna şi contemporana, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1982
- Barbosa Octavian, Dicţionarul artiştilor romani contemporani, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1976
- Cebuc Alexandru, Laptoiu Negoiţa, Florea Vasile, Enciclopedia artiştilor romani contemporani, vol. I, Ed. Arc 2000, Bucureşti, 1998.
- Cebuc Alexandru, Laptoiu Negoiţa, Enciclopedia artiştilor romani contemporani, vol. VI, Ed. Arc 2000, Bucureşti, 2009.
- Macarie Augustin, "Cronici si studii de arte plastice"
- Deac Mircea, LEXICON Pictori, sculptori si desenatori din Romania secolele XV-XX, 2008
- Corneliu Ostahie, "Artisti, ateliere, galerii (Ghid facultativ de incantat privirea) Ed. KARTA-GRAPHIC, 2010
Telefon contact: 0213103815

http://artindex.ro/2012/10/05/marinescu-rodica-anca-2/

***

Despre RODICA ANCA MARINESCU

Prezentare de Mihai ISPIR la Expoziţia personala “50 ani” din 1987, Bucureşti

Această expoziţie ne aduce în atenţie o artistă pentru care pictura este aşa cum o dorea cândva şi Palade, şi anume - un jurnal al existenţei, o confesiune.
În cazul Rodicăi Marinescu, eu-l artistic este însă acela care în primul rând se confesează, iar această confesiune pare a se situa sub semnul exaltării, aş spune necotidiene, în faţa armoniei lumii, sub semnul unei bucurii spirituale cu care este receptat învelişul coloristic al lucrărilor.
S-ar spune, deci, că este vorba de o artă a fericirii de a trăi.
Şi totuşi cred că Rodica Marinescu ţinteşte şi la altceva decât la fotoliul confortabil în care dorea Matise să îşi instaleze privitorul. Pentru că există în pictura Rodicăi Marinescu ceva care depăşeşte directitatea expresiei prin violentarea retinei – şi se indreaptă către o zonă a asocierilor şi a corespondenţelor pe care cândva şi pictorii simbolişti o căutaseră.
Temele exterioare ale picturii Rodicăi Marinescu sunt suple în aparenţă, par la îndemână, dar un secret fin, aş spune autobiografic, le conduce şi le leagă unele de altele.
Şi nu este vorba numai de faptul că suita acestor peisaje poate reface itinerariile unor călătorii ale artistei pe ţărmul egean sau pe cel pontic sau poate reface sejururile sale în taberele de creaţie de la Calica sau de la Lazareea.
Este vorba, aş spune, mai mult de gruparea mai multor lucrări sub semnul unor motive emblematice şi poetice şi spunând aceasta, mă gândesc la un alt adagiu celebru, tot al lui Palade, potrivit căruia un tablou este întotdeauna un poem de linii, forme şi culori.
Această zicere a lui Palade poate fi înţeleasă, desigur, în mod exterior şi facil – şi atunci ea devine o banalitate.
În realitate însă, pictorul atrăgea atenţia asupra relaţiilor tainice dintre elementele imaginii, fie acestea de ordin plastic, fie ele de ordinul corespondenţelor spirituale.
Temele Rodicăi Marinescu (livada, valurile, anotimpurile) aparţin tocmai acestui dublu ordin al spiritualului şi al plasticului pur. Dar ar fi greşit să se înţeleagă prin aceasta că pictura este voit sofisticată sau voit distantă. Şi, iată, argumentele ne stau la îndemână pe simeze în favoarea, aş putea spune, a sociabilităţii, a prospeţimii şi a sincerităţii – în sensul estetic pe care arta Rodicăi Marinescu le emană cu cea mai deplină naturaleţe. E o artă a delicateţii şi în acelaşi timp o artă de profunzime. Delicateţea e de suflet, iar profunzimile se citesc în intensitatea de o calitate specială, nu lipsită de accente, ce trezesc amintiri expresioniste ale tonurilor şi ale culorilor.
Pentru cine examinează biografia artistică a Rodicăi Marinescu, subtila simbioză de astăzi de francheţe şi complexitate a imaginii prin care arta se impune, apare ca rezultatul unei evoluţii pe cât de coerente pe atât de inteligibile.
Elevă a maestrului Ciucurencu, Rodica Marinescu a ştiut încă de la început să nu se lase copleşită de autoritatea prea nemijlocită a unor maeştri. În unele compoziţii din anii de debut, concentrate asupra figurii feminine surprinse în calmul domestic, se citeşte ceva din atmosfera nabistă din Bonnard. A urmat apoi o etapă geometrizantă, când tema folclorică era asimilată şi interpretată în sensurile ei adânci de vitalitate arhetipală.
Trebuie spus, însă, că, de fapt, nicicând (nici în faza sintetică sau simbolic folclorică, nici în cele următoare, nici mai târziu), vitalitatea constitutivă a eu-lui artistic subdiacent picturii Rodicăi Marinescu nu a scăzut în capacitatea sa de comunicare sensibilă.
Eliberarea culorii, şi, mai general spus, a mijloacelor paletei încurajată de intimitatea de suflet cu arta ţărănească a reverberat firesc şi în această nouă fază a reîntoarcerii la natura prin care expoziţia ne oferă o secvenţă absolut semnificativă.
Puterea de expresie sintetică şi metaforică cu mijloace plastice, dar cu rezonanţe pătrunzătoare în sensibilitatea privitorului, rămâne definitorie şi deopotrivă sesizantă în toate ciclurile mai înainte amintite.
„Valul”, de pildă, este o interpretare sui-generis perfect originală a clasicului subiect al marinei. Întregul, însă, este perceput aici fragmentar, metonimic, iar scoica, cu un rol de rapel poetic, devine amănuntul particularizant revelator. Nu mult diferit ar fi tratat cred, un asemenea studiu, un asemenea subiect, un simbolist ca Horia Bîrleanu.
Este de remarcat de altfel rostul cu totul aparte pe care Rodica Marinescu îl atribuie detaliului grăitor pe care îl asociază câteodată contrastant planurilor de perspectiva celor mai îndepărtate. Şi este şi cazul naturilor statice din seria anotimpurilor plasate în peisaj, deci o compoziţie iarăşi cu totul şi cu totul originală, unde elementul flămând de reprezentări, alăturat facturii pleneriste a spaţiului deschis, prilejuieşte o inedită asociaţie conceptuală de tipul cultură-natură, restituită însă cu o deplină prospeţime a emoţiei.
Şi aceeaşi puritate a elementului plastic le întâmpină şi în seria livezii, a livezilor interpretate la început într-o tonalitate luminoasă, majoră, cu unele note vangoghiene poate, şi care câştigă treptat în diafanitate atingând apoi rezonanţe crepusculare aproape dramatice.
Peste tot intensitatea, acuitatea privirii artistei, se exercită într-o decodificare a unor structuri armonice, dincolo de orizontul strict al aparenţelor, în căutarea unei ordini care să fie în acelaşi timp şi expresivă.
E ţelul manifest al unei arte poetice alcătuite cu răbdare, care îşi află în imanenţă punctul de pornire, reazemul şi rezerva de luciditate necesare în orice discurs, în orice aventură pe tărâmul imaginar.

***

"Nostalgia şi resursele ei expresive"
de Corneliu OSTAHIE

Pictoriţa Rodica Anca Marinescu (născută la Bucureşti, în data de 31 ianuarie 1937, absolventă a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, promoţia 1959, clasa maestrului Alexandru Ciucurencu) şi-a făcut debutul expoziţional în 1955. Dacă apelăm la un calcul elementar, rezultă că domnia sa însumează acum 50 de ani de activitate artistică, timp în care a „contabilizat” 28 de expoziţii personale, în ţară şi în străinătate, alte câteva zeci de participări la expoziţii de grup, numeroase premii şi distincţii, călătorii de studii şi documentare, invitaţii la tabere de creaţie etc. Toate acestea figurează în catalogul celei mai recente expoziţii personale, pe care artista a deschis-o la Cercul Militar Naţional. În principala galerie a acestuia, ea a aşezat pe simeze lucrări – uleiuri, guaşe, pasteluri, desene în creion – aparţinând tuturor perioadelor creaţiei sale. La prima vedere însă, şi anume înainte de a citi în colţul tablourilor anul conceperii lor, ai impresia că te afli în faţa unui amplu exerciţiu compoziţional, cromatic şi tematic, pe care autoarea l-a concretizat recent şi care este caracterizat de o viziune unitară, coerentă şi lucidă asupra propriilor resurse expresive ajunse la momentul de plenitudine al manifestării lor. Asta înseamnă că Rodica Anca Marinescu şi-a definit încă din tinereţe coordonatele evoluţiei sale, coordonate pe care le-a urmat cu consecvenţă pe parcursul anilor, fără a se abate în mod semnificativ de la ceea ce sensibilitatea i-a indicat să aleagă din oferta de subiecte, stiluri şi formule coloristice care i-au stat la îndemână şi spre care ar fi putut, din diverse motive şi în varii conjuncturi, să se îndrepte deopotrivă. Este vorba, în acest context, despre o sensibilitate de tip senzorial-contemplativ, fapt ce explică de ce opera artistei s-a menţinut atât de mult timp la adăpost de tentaţia experimentelor şi de influenţele aflate în vogă în anumite momente date. Fascinată de natură, de alcătuirile ei stabile, dar extrem de nuanţate, ca şi de mobilitatea morfologică şi cromatică a acestora indusă de scurgerea timpului – atât cât i-a fost dat fiecăreia dintre ele – Rodica Anca Marinescu şi-a pus doar o singură problemă esenţială de strategie a demersului său, problemă pe care a rezolvat-o cu simplitate şi eleganţă. Anume, prin decizia de a se limita la rolul unui „ilustrator” devotat şi inspirat al lumii înconjurătoare, convinsă fiind – şi pe bună dreptate – că în întrecerea dintre realitate şi fantezie, aceasta din urmă va rămâne întotdeauna în zona echivocă a incertitudinii. Drept urmare, genurile în care s-a exprimat constant au fost peisajul, natura statică şi florile, acestora adăugându-li-se, într-o proporţie semnificativ mai mică, portretul şi compoziţiile cu personaje multiple.
Ceea ce pictoriţa a căutat să releve de fiecare dată în abordările sale tematice şi stilistice a fost frumuseţea ascunsă a lucrurilor naturii, iar pentru aceasta nu a trebuit să facă eforturi prea mari, fiind suficient să înlăture de pe ele vălul obişnuinţei şi al superficialităţii cu care fiecare dintre noi le acoperim, mai mult sau mai puţin conştient. De aceea, vom vedea în lucrările expuse la CMN, în special în compoziţiile cu flori, cum sunt aduse în prim-plan detalii şi accente cromatice pe care ochiul neexersat le percepe la sursă în mod haotic, uneori de-a valma, alteori mult prea selectiv. Tuşele consistente, contrastele puternice şi expresive, atunci când gamele nu sunt cu precădere reci, folosirea dezinvoltă a roşului, verdelui şi albastrului în combinaţii tonice şi provocatoare sunt tot atâtea componente ale limbajului pictural pe care artista le reuneşte pentru a imortaliza clipele de graţie pe care i le inspiră natura. Puritatea percepţiei este, din acest punct de vedere, atât de intensă încât ai crede că prezenţa umană nu-şi mai găseşte locul în acest univers al inocenţei paradisiace. Totuşi, oamenii sunt un subiect asupra căruia pictoriţa se opreşte cu interes şi cu o evidentă vocaţie portretistică, aceasta din urmă manifestată mai cu seamă în desene. În cazul compoziţiilor cu mai multe personaje, reliefarea trăsăturilor fizionomice nu mai este relevantă, accentul căzând pe expresivitatea atitudinală a grupului, pe relaţia acestuia cu peisajul, sau chiar pe anumite detalii vestimentare. În lucrările de acest gen apar ţărani pitoreşti, surprinşi în arealul idilic al câte unui colţ de sat, atmosfera are ceva de basm în ea, iar mesajul oscilează între tentaţia narativă a rememorării unor întâmplări trăite cândva şi contemplarea resemnată a unei lumi deja apuse şi imposibil de reînviat.
De fapt, nostalgia este starea sufletească pe care întreaga expoziţie o inspiră privitorului suficient de receptiv şi de sensibil pentru a descifra cheia afectivă în care se exprimă Rodica Anca Marinescu. Efemeritatea florilor, tihna destrămată a satelor bunicilor, umbra colbuită a „vechiturilor” din unele naturi statice, frumuseţea ireală a peisajelor – toate acestea semnalează, în plan analitic, existenţa unui substrat liric profund şi peren din care artista îşi alimentează discursul plastic. Această constantă conferă, alături de cele evidenţiate mai sus, rotunjime şi expresivitate unei opere pe deplin închegate, pe care autoarea ei a dezvoltat-o în continuitatea picturii tradiţionale româneşti şi, în special, a celei interbelice.
(Artişti, ateliere, galerii/Ghid facultativ de încântat privirea, Editura Karta Graphic, 2009, p.390-393)

***

„Între albul zăpezii şi intensitatea petalelor de flori -
Lumea melancolică a Rodicăi Anca Marinescu”

de Victoria Anghelescu
in Cotidianul din 28 martie 2012
http://www.cotidianul.ro/lumea-melancolica-a-rodicai-anca-marinescu-177661/

Deschisă la Căminul Artei (etaj), expoziţia de pasteluri “Evocări” a pictoriţei Rodica Ana Marinescu oferă un univers compozit, atrăgător prin varietatea motivelor şi prin apartenenţa operelor la perioade diferite de creaţie.
Aşa cum şi-a obişnuit publicul de-a lungul celor peste 50 de ani de carieră, atmosfera degajată de lucrări pluteşte între frumuseţea senină a peisajelor şi izbucnirea cromatică a naturilor statice cu flori, punctată de câteva portrete, gen abordat mai rar de artistă. Pe un perete, o serie de interioare intrigă prin asocierea candelabrelor cu flori sau obiete decorative, într-un ambient balansând între nostalgie şi bizar, între decorativ şi inutilitate, între atmosferă intimă şi etalare de amintiri.
Forţa pictoriţei stă, evident, în culoare. Tonurile sunt modulate cu ştiinţă, transparente, fluide, cu rare opacităţi mai ales în intensitatea petalelor de flori. Eleva lui Alexandru Ciucurencu a învăţat de la profesor spiritul materiei cromatice fără a se încadra însă în categoria “ciucurentiştilor”.
Rodica Anca Marinescu se păstrează întotdeauna în figurativ, dar o anume aplecare către sintetic nu îi este străină nici în construcţia compoziţiei, nici în tratarea culorii, aşa cum, la un moment dat, n-a pregetat să cocheteze cu geometrizarea.
Dar registrul picturii ei este altul. Dincolo de meşteşugul indubitabil, artista scrie pe pânză stări de suflet. Fructele sau florile naturilor statice şi mai ales peisajele sunt mărturisiri sensibile ale relaţiei ei cu lumea. O lume plină de poezie, de linişte, de discretă melancolie. O relaţie foarte personală din care restul oamenilor sunt excluşi. Cu extrem de rare excepţii, oamenii lipsesc din peisajele ei, iar atunci când apar devin minuscule accente în economia lucrării.
Prinse într-un cadraj cu orizontul foarte sus, secvenţele de natură oferite de Rodica Anca Marinescu au o senzualitate sublimată în rafinamentul culorilor ce construiesc formele când fragile, ca în cazul copacilor înfloriţi, când aproape arhetipale, ca în căpiţele de fân profilate între panta dealului si cerul cu care îşi împart uneori acelaşi ton cromatic, când exuberante, graţie tuşelor puse cu nervozitate, compnând flori, ierburi, pâlcuri de copaci pierdute toate pe o întindere având în fundal forma vălurită a unui deal.
Există o corespondenţă secretă între elementele figurate, care le sustrage experienţei curente, le transformă în esenţe, le plasează sub zodia poeziei, a purităţii, a inefabilului, sub care un anume expresionism al culorii descoperă privitorului atent profunzimea analizei.
Culoarea florilor ei evidenţiază tonuri greu perceptibile ochiului profan. Albul se colorează cu griuri verzui, roşul îşi întunecă nuanţa graţie unei fine dungi negre sau îşi diluează profunzimea în rozuri când diafane, când carnale. Tot aşa cumfaţada albă a unei case este punctată de reflexele frunzelor verzi, de giul scoarţei de copac, zăpada îşi amestecă albul cu reflexle gri-verzi ale norilor sau întâlnirea nisipului cu valurile mării sub lumina puternică a soarelui conferă nuanţe nebănuite scoicilor presărate pe ţărm.
În acest univers atât de sensibil şi în acelaşi timp impalpabil domneşte o linişte de început sau de sfârşit de lume, o pace subîntinsă de melancolie, o aspiraţie către puritate.
Rodica Anca Marinescu se dovedeşte însă şi un portretist remarcabil. Cele câteva lucrări de acest gen din expoziţie dovedesc un ochi sigur pentru citirea personajului, dar şi alegerea unor modele ce permit integrarea într-o ordine mai amplă a lumii. Se detaşează prin combinaţia de sfinţenie şi durere figura Părintelui Galeriu sau, în alt registru, figura aproape fovă a unui bărbat cu pălărie.
Expoziţia de la Căminul Artei poartă în ea o îndelungă experienţă artistică, forjată în ani, fără a impieta însă asupra prospeţimii percepţiei şi comunicării.
Artista care a deschis prima expoziţie personală în 1966, urmată frecvent de altele deschise în Bucureşti sau în alte oraşe din ţară, a rămas egală cu ea însăşi, graţie unei evoluţii organice, fiecare etapă a creaţiei născându-se firesc din cea anterioară, urmare a înţelegerii din ce în ce mai aprofundate ameşteşugului şi a propriei personalităţi.
Lucrările ei au fost prezentate în expoziţii de grup în Italia şi Germania, la Moscova şi la Volos, în Grecia, la Viena şi la Beirut, în Polonia, în Spania, în Franţa. Iar recompensele nu au ocolit-o. În Germania primea, în 1970, “Medalia de bronz” la “Expoziţia anuală Gedok”. În acelaşi an, îşi adjudeca “Medalia de Aur” la “Concursul internaţional de pictură Italia 2000”, de la Napoli. Un an mai târziu, la Viareggio, îi revenea “Premiul de expoziţie personală”, în cadrul celei de a doua ediţii a aceluiaşi concurs,iar în 1974, “Medalia de Aur” la Concursul internaţional “Oraşul Palagano” tot în Italia.
Lucrările ei se află în muzee şi colecţii particulare din România, Rusia, Austria, Italia, Germania, Statele Unite, Franţa, Grecia, Belgia, Olanda, Spania.

Rodica Anca Marinescu oferă cu această expoziţie o dovadă că sinceritatea expresiei, sensibilitatea autorului şi cunoaşterea intimă a meşteşugului rămân ingredientele artei, indiferent de modă sau de curentele zilei.

***

4 IV 2012

„Arta de a sugera”

Vizitând expoziţia „Evocări” a Rodicăi Anca Marinescu, mă simt îndemnat să fac la rându-mi o succintă evocare a acestei Doamne a picturii româneşti.
Debutantă la nici douăzeci şi cinci de ani, cu o neîntreruptă şi rodnică activitate în această jumătate de veac, Rodica Anca Marinescu, a ocupat acest înterval într-un ritm febril, prin activitatea de atelier, dar şi prin participările la manifestările expoziţionale.
Persoană cultivată, de mare fineţe, în lucrările sale reflectându-se cu prisoţintă acest element, totdeauna găsind un cuvânt bun pentru colegii de breaslă, şi a cărei inimă sinceră ştie să-i încurajeze pe cei cu iniţiativă, o trăsătură a unui veritabil artist.
A rămas o mare admiratoare a artei noastre populare, pe care a decantat-o prin filtrul personalităţii sale artistice, şlefuind cu minuţia bijutierului elementele melosului popular, extrapolându-le cu o tehnică măiastră în lucrările sale, de-a lungul întregii creaţii, pictura sa având firul călăuzitor al unei perpetue balade.
Muzicalitatea lucrărilor sale este usor de descifrat, de către privitorul obişnuit, tocmai prin acea acurateţe, la care numai creatorul de artă, stapân pe mijloacele sale de expresie, poate accede.
Cu toate vicisitudinile de ordin fizic ale timpului, Rodica Anca Marinescu a realizat o expoziţie în care sufletul plin de nobleţe al artistei a triumfat.
Căldura cu care a fost întâmpinată la vernisaj, mă face să cred că este un eficient element terapeutic pentru această pictoriţă, care a atras întotdeauna stima iubitorilor de artă, şi în faţa căreia, mă inclin şi îi sărut mâna.
Florin Colonaş

***

6 aprilie 2012

Rodica Anca Marinescu: "Trebuie să ne consumăm toate resursele talentului..."
Specializat - Veronica Marinescu / veronica.marinescu@curierulnational.ro

http://www.curierulnational.ro/Specializat/2012-04-06/Rodica+Anca+Marinescu%3A+%22Trebuie+sa+ne+consumam+toate+resursele+talentului...%22+?utm_source=Curierul+National&utm_campaign=827290088b-UA-7973187-1&utm_medium=email

A dori să înţelegi, să percepi un artist, în timpul său, este un act de respect pentru creaţia sa. Pentru pasiunea cu care uneşte poveştile spaţiului în care trăieşte şi creează, pentru privirea prin care ne aduce, în case, graţie meşteşugului artei sale, universul în care uităm. Sau pentru care nu mai avem răgaz. Pictoriţa Rodica Anca Marinescu ne atrage privirile, în aceste zile de primăvară, asupra secundelor vieţii sale. Expoziţia de pasteluri intitulată "Evocări" de la  galeria "Căminul Artei" (etaj) este, până pe data de 8 aprilie, o poartă deschisă spre darurile pe care le-a făcut oamenilor pe parcursul celor 55 de ani de muncă la şevalet şi 75 de ani de viaţă. Un dialog pe care l-am purtat cu artista, aproape octogenară, mi-a dezvăluit alte şi alte legături ale fiinţării sale, ale memoriei locurilor pe care le-a străbătut şi le-a interpretat pe pânză sau pe carton, zidindu-şi, aici, pe pământ, templul său de credinţă şi de iubire faţă de natură. Îmi dă de înţeles că, undeva, în structura noastră intimă, jinduim după spaţiul mioritic, românesc. "Sufletul strămoşilor noştri s-a unit cu pământul, cu anotimpurile, cu rânduiala cosmică; avem în noi această muzică a sferelor care se înalţă spre cer şi coboară în căldura pământului; iar omul este între aceste două teritorii: cel transcendent, al lumilor spaţiale, şi al timpului infinit, şi cel al pământului care, prin anotimpuri, se regenerează, e viu. Iar lumea plantelor, a animalelor şi puterea omului de a avea conştiinţă şi de a unifica aceste spaţii este materialul cu care lucrează un artist".
Sunt câteva fragmente dintr-un amplu interviu care îi defineşte structura umană şi profesională, într-o fericită simbioză cu pământul, timpul şi oamenii din care şi-a hrănit opera. Una durabilă căreia i s-a dedicat total, în pofida timpurilor - mai mult sau mai puţin favorabile creaţiei artistice. Important este că acum, la cei 75 de ani, pictează cu aceeaşi bucurie şi exuberanţă ca în tinereţe. Secretul? Fără pasiune şi dăruire nu poţi trăi. Iar domnia sa nu a făcut economie de pasiune, de dăruire şi de talanţi... În seara vernisajului a fost însă cuprinsă de emoţia "stării urgente" de a comunica şi celorlalţi amintirile pământului... "V-am adresat cea mai ardentă şi vie chemare din goarnele sufletului meu urcat pe înălţimi, pentru a instaura cu dumneavoastră, în climatul vieţii  noastre actuale, năpădită de buruienile şi noxele cele mai periculoase, o oază de confort spiritual şi de armonie".  
Iar acest lucru înseamnă să fii viu.  Iar a  fi viu înseamnă, în concepţia sa, "a fi responsabil; a nu-ţi îngropa talanţii". Peisagistă şi portretistă de mare fineţe, Rodica Anca Marinescu îşi trăieşte cu demnitate timpul adâncirii în munca la şevalet, "în gălăgia cotidiană de la noi, unde nimeni nu ascultă adânc pe nimeni...".  
Îmi reamintesc cu acest prilej dialogurile noastre anterioare, în care artista era convinsă că "mai trebuie să treacă nişte decenii bune pentru ca opţiunile oamenilor să fie mai aproape de valorile estetice...".
Îmi reamintesc crezul său de atunci, care a rămas neştirbit: "Noi trebuie să ne ardem la maximum toate resursele şi să renaştem din propria cenuşă. Eu am ars tot ce am avut, cu ferma convingere că exerciţiul estetic, munca artistului cinstit este şi trebuie să fie, în primă şi ultimă instanţă, un exerciţiu etic care are drept ţel sublimarea forţelor sale vitale şi creative, conforme cu legea morală care sălăşluieşte în adâncul conştiinţei lui". În semn de omagiu pentru frumoasa vârstă, inserăm câteva pasaje critice, evocatoare.
"Magia spaţiilor luminoase, solare, caracterizează constant lucrările Rodicăi Anca Marinescu, ca într-o perpetuă alianţă de spontan şi premeditat. Seducătoarea muzicalitate a liniei într-un peisaj cu crengi înflorite, abundenţa vegetală ce domină peisajele de la Lăzarea sau marinele, pentru a da câteva exemple, indică existenţa unui teritoriu artistic specific, o atitudine generoasă în faţa naturii şi artei (...). Este o pictură ce năzuieşte intens către comunicare, o artă ce-şi aruncă punţile către oameni, către inteligenţa şi sensibilitatea lor, venind în întâmpinarea nevoii de frumos, de înălţare spirituală", scria, în 1987, criticul de artă Marina Preutu. În 2003, Negoiţă Lăptoiu accentua, prin câteva inspirate tuşe de condei, următorul portret: "Rodica Anca Marinescu se confesează cu o cuceritoare naturaleţe şi frenezie, aşternând tuşele scurte, proaspete, fragile, cu o ştiinţă a acordului şi ritmării plină de virtuozitate. Involuntar ne vedem cuprinşi de un persistent suflu nostalgic după anumite vremi şi ambianţe, conştienţi că ne-am îndepărtat de poezia şi farmecul lucrurilor simple, surse de regenerare prin eliminarea traumelor psihice".
Arta Rodicăi Anca Marinescu se pare că nu are hotare fizice, ea prelungindu-se dincolo de memoria colectivă, în colecţiile contemporane.

http://patzeltart.ro/v/MARINESCU+ANCA+RODICA/