Articol de Victoria Anghelescu in Curentul din 29 dec 2001

Visuri despre Romania
http://arhiva.curentul.ro:81/2001/curentul.php?numar=20011229&art=9741

Seara Sponsorilor a marcat cea de a doua zi a Targului International de Arte Vizuale de la Teatrul National. O intalnire informala a artistilor cu aceia care au facut posibil evenimentul si, desigur, de la care asteapta in continuare acte de mecenat. Intalnire cu atat mai bine venita, cu cat majoritatea sponsorilor sunt si colectionari. In mod paradoxal, cea mai mare parte a conversatiilor a avut subiecte estetice, si unii, si ceilalti considerand, probabil, ca lucrul cel mai important la acest prim contact este cunoasterea reciproca la un pahar de sampanie, impartasirea impresiilor in fata unui neconventional spectacol de step si mima, a unui program de muzica de camera sau a nostalgiei specifice a romantelor rusesti.
Am profitat de ocazie pentru a-l cunoaste, mai indeaproape, pe printul Monyo Mihailescu-Nasturel, sculptor american de origine romana. Nascut in 1926, ultimul descendent al familie lui Udriste Nasturel Herescu, a studiat arta intai la Bucuresti, apoi la Florenta si Paris. Isi da un doctorat la Sorbona in Istorie si Religie, fiind ,in acelasi timp, licentiat in Inginerie mecanica la Bucuresti. Existenta i s-a schimbat dramatic. Sapte ani in inchisorile comuniste, din care este eliberat in 1960, in urma interventiilor din strainatate, il vor determina sa se exileze, din anul urmator, in Statele Unite. Aici, va incepe, de fapt, cariera sa artistica. Initial sculpteaza -numai ca sa-si elibereze gandurile.- Decide sa reia studiul artei. Se intalneste, in Mexico City, cu Alex Duval si Rufino Tamayo, pe care ii considera maestrii sai. Aici expune pentru prima data si obtine si prima sa recunoastere: Premiul I la expozitia de la Gradines del Artes. In 1963, se muta la Toronto, unde reuseste sa-si achizitioneze o turnatorie, o galerie de arta si un apartament in periferia orasului Yorkville. Ramane acolo pana in 1975, cand se hotaraste sa-si expuna lucrarile -in lumea larga-. Incepe cu Statele Unite - Beverly Hills, Palm Springs, Las Vegas, Dallas, Houston si San Francisco. Traverseaza apoi oceanul pentru a-si prezenta creatia la Madrid, Marabella, St Tropez, Cannes, Nisa, Monte Carlo si Pietra Santa (Italia). Peregrinarile dureaza pana in 1982, cand, intors in Statele Unite, deschide o galerie-studio la Palm Beach, unde locuieste si acum. Serii de lucrari sunt achizitionate de muzee si de colectionari particulari, de cea mai mare popularitate bucurandu-se Ballerina, si compozitiile cu copii: Skate Board, Mergand cu bicicleta sub soare, Cataratorii, Prima idila, Idila in ploaie, Primul pas, Zile fericite, Leaganul. Bronzurile sale patinate, dar de cele mai multe ori viu colorate, pastreaza, in marea lor majoritate, stilul academic de realizare formala. Se degaja din ele un incurabil romantism, emanat nu atat de limbajul plastic, cat de -povestea- la care artistul nu renunta decat rareori, in piese monumentale. Flacara vietii, Serenada Opus 3 sau Serenada Opus 1 apeleaza la formule geometrizante, degajand toate un debordant optimism, o dorinta a elansarii, a verticalitatii. Cateva piese sunt strabatute, parca impotriva vointei autorului lor, de o urma de dramatism. Ne gandim la Romeo si Julieta, cu formele ei alungite, cu economia de mijloace, cu esentializarile amintind de avangarda europeana, sau la portretul aproape expresionist al lui Mahatma Ghandi. Retine atentia, in primul rand, diversitatea mijloacelor de expresie si a gamei afective. Monyo Mihailescu-Nasturel este de cele mai multe ori ludic. Dar, jocul este inlocuit fie de reflexivitate, fie de o duioasa nostalgie, fie de o eleganta aplecare catre decorativ. Spiritul acestei opere oscileaza intre America si Europa, cu o puternica inclinare catre prima. I-am solicitat artistului un mic interviu.
Speranta m-a tinut in viata
- Cine este, de fapt, printul Mihailescu-Nasturel?
- Sunt in primul rand roman si as vrea acum sa ajut la dezvoltarea artei si culturii de aici.
- Cand a inceput cu adevarat cariera dumneavoastra artistica?
- Cand am ajuns in America debusolat, stiind numai doua expresii pe care mi le aminteam din filmele americane de dinainte de razboi, -I Love You- si -Good Bye-, si neavand nici un ban. Daca n-as fi facut arta, as fi fost poate room-boy sau maturator de strada.
- Ce va caracterizeaza in primul rand ca artist, preocuparea pentru latura gratuita a existentei, pentru joc sau aceea a comunicarii unor sentimente?
- Ironic vorbind, sunt recunoscator comunistilor care m-au bagat la inchisoare. Printre gratii am inteles ce inseamna libertatea si am sperat sa fiu din nou liber. Cand am ajuns in America, acest sentiment al sperantei m-a tinut in viata. Si astazi sper ca maine va fi o zi mai buna. Lucrarile mele vor sa spuna acest lucru. Nu incerc sa le inscriu intr-o formula, pentru ca arta este arta. Este incomensurabila si indescriptibila.
- Unde va simtiti radacinile? In America sau in Romania?
- Cred ca in Romania, pentru ca tot ce am creat sunt visuri despre Romania si amintiri din Romania.
- Cum au fost primite aceste -visuri- acolo?
- Este interesant ca toti cei care mi-au vazut lucrarile, indiferent unde, au regasit in ele ceva din propria existenta si le-au primit fara nici un fel de comentariu etnic sau politic.
- Cum vi se pare arta romaneasca contemporana?
- Cred sincer ca talentul este aici. Ceea ce nu exista insa este speranta. Toate operele artistilor romani sunt deplorabil de triste. Sunt tragice si iti dau sentimentul de sfarsit al lumii. Am vazut culori vibrante, dar care iti creeaza o stare depresiva. Lipseste optimismul. E prea multa politica veche.
- Ati oferit o bursa de sculptura.
- Am avut onoarea sa fiu ales de Ministerul Culturii pentru a institui o bursa care imi poarta numele. Ea este acordata unui tanar absolvent de sculptura care vine la mine, la Palm Beach, si lucreaza in atelierul meu, sub conducerea mea.
Revista -Palm Beach Society- i-a dedicat un portret acestui artist ale carui lucrari sunt foarte pretuite prin mesajul lor social si uman. Preluam de acolo o declaratie a artistului care se constituie intr-o profesiune de credinta: -Un sculptor nu poate fi victima nici unui mediu; el trebuie sa fie liber de orice constrangere a societatii, in afara circului vietii; un observator si un analist, un judecator a modul in care poarte fi interpretata, in final, nebunia omeneasca.-