Album despre MURIVALE MURESAN Vasile

VASILE MUREŞAN - MURIVALE

Data si locul nasterii: 01.04.1957, Arcalia, jud. Bistrita - Nasaud, Romania

Adresa: Strada Stelea Spatarul nr. 7, Ap. 2, sector 3, Bucuresti ;
Tel. 021 3135962

e-mail: murivale1@yahoo.com
http://www.e-galerie.ro/main.php/v/MURIVALE+MURESAN+Vasile/MURIVALE+MURESAN+Vasile+CV/
http://www.facebook.com/#!/profile.php?id=1653452071&ref=search&sid=100000505722651.2008440606..1VIPinArt
http://www.google.ro/search?sourceid=chrome&ie=UTF-8&q=YOUTUBE+MURIVALE
http://www.vipinart.com/profile/vasilemuresanmurivale

Studii

2000 Membru titular UAP România multimedia - pictura
1998-2001 Asistent la Academia de Arta " Luceafarul ", Bucuresti
1996 Diploma de licenta Universitatea de Artă Bucureşti
1990-1996 Absolvent al Academiei de Arta " Luceafarul "
Sectia "Pictura", profesor Teodor Moraru

Expozitii personale

2010 Expozitie PEISAJE - Galeria "Frezia" Dej
2010 Expozitia "Sixtine Zero – Rufe divine" - Libraria "Cartaresti"
2010 Expozitia "POINT ZERO" la Galeria L'ENTREPOT Monaco
2008 Galeria Casa VERNESCU - SIXTINE ZERO 8 Pictura
2007 Galeria TC GALLERY "MEMORIA ASCUNSA" Hanul cu Tei
2006 Galeria HANUL CU TEI - PICTURA - "UMBRE IN PARADIS"
2006 Galeria ARTIS "TREZOR AFECTIV" - Portrete de artisti colate pe obiecte
2005 Galeria "Anticariat Curtea Veche" 1000 Portrete interventie pe print A3
2005 Galeria Hanul cu Tei - Video proiectie - "Câti artisti sunt in România" septembrie
2005 Galeria Ht003 Gallery 20000 PORTRETE ARTIŞTI 2 x 3 cm, fotomontaj print
2005 Premiul UAP 2005 environment performing
2004 Galeria HT003 Gallery SIXTINE ZERO - TRANSGRESSION BOLTA HOMAGE A MICHELANGE actiune instalatie video iunie
2005 Galeria TC Gallery VENEŢIA PICTURĂ februarie
2005 Galeria de Arta Bistrita SIXTINE ZERO - FRAGMENTARIUM iunie
2005 Galeria Caminul Artei Etaj SIXTINE ZERO pictura - print - video
2004 Galeria Prometeus SIXTINE ZERO clin doeil infografii print A3
2003 Galeria Art Jazz Club "Arta gesturilor sfidatoare" arta gay pictura - colaj
2002 Galeria Val House SIXTINE ZERO pictura
2001 "Vitrina" "Bulgări de fericire" - instalaţie video - Anticariat Curtea Veche , Bucuresti
1999 "Atlantide imaginare" pictura - Ambasada SUA, consulat Bucuresti
1999 "Performance"-"Bulgari de fericire" lui Oscar Wilde spatiul neconvenional vis a vis de HOTEL 13, Rue des Beaux-Arts, Paris
1998 "Environments" - Atelier Murivale, Km O , Bucuresti 12 Umbrele albastre la cer
1997 "Environments" - Atelier Murivale, Km O , Bucuresti Zburătorii
1996 Neuilly sur Seine - Paris , Franta
1989 Galeria "Bastion", Timisoara, Bistrita
1986 Galeria "Stefan Luchian", Botosani
1985 Ateneul Roman - Sala Rotonda - Bucuresti
1984 Galeria Presei - Timisoara
1979 Galeria de Arta Bistrita

Expozitii de grup

2010 Castelul Cantacuzino Busteni
2010 Galeria “Apollo” Buc. - “Artistul la lucru in Romania”
2009 Centrul Artelor vizuale Caminul artei - ART for HELP
2008 Palatul Sutu Expozitie de grup - Soleil de l'Est
2008 Salonul de Bucuresti - Galeria Apollo
2008 "Artistii Interbelici si Continuatorii" - Palatul Cotroceni
2007 Galeria Artis "20 Artisti contemporani"
2006 Salonul national sala C-tin Brancusi Parlamentul Romaniei
2005 Artisti bucuresteni de origine ardeleana Galeria de arta Apollo Bucuresti
2005 Soleil de l'Est lansare carte Galeria de arta Apollo Bucuresti
2001 Salonul Bucuresti - Galeria "Dalles", Bucuresti
2000 Salonul Bucuresti - Galeria "Caminul Artei", Bucuresti
2000 TIAV - Globus , Bucuresti
1999 Salonul de arta Bucuresti -Galeria Dalles
1999 Salonul "Nicolae Tonitza", Barlad - Premiul "C-tin Prut"
1998 Salon international Resita
1998 "Casa"- Galeria "Alba", Targoviste
1998 “Erotica"- Galeria "Eforie", Bucuresti
1997 Festivalul "Lascăr Vorel"- Piatra-Neamţ
1997 "Subiect - Obiect"- Galeria "Alba", Targoviste
1997 Saloanele Moldovei, Bacau - Premiul Inspectoratului pt. Cultura Bacău
1997 Calnic- Alba - "Civitas solis civitas artis"- CIAC
1997 Saloanele Moldovei Bacau - Chisinau
1996 Expozitia absolventilor - Galeria "Apollo", Bucuresti
1996 Pictura - Galeria "Galla", Bucuresti
1996 Salonul National de Grafica - Bucuresti
1995 Salonul de Arta "Ghe. Petrascu", Targoviste
1995 "Dialogul libertatii"- Galeria "Galla", Bucuresti expoziţie org de Teodor Moraru
1995 "Ritmul"- Galeria "Galla", Bucuresti
1994 "Concentrari"-Galeria "Galla" Buc.
1994 Natura statică în Arta plastică Romaneasca - Galati
1994 Salonul de Arta "Ghe. Petrascu", Targoviste
1993 Salonul Tineretului, Bucuresti
1993 Salonul anual de pictura si sculptura , Bucuresti
1993 "Peisaje in arta contemporana romanesca"- Galeriile Municipiului Bucuresti
1992 Salonul anual de pictura si sculptura , Bucuresti
1992 Premiul ARTEXPO al Ministerului Culturii la Concursul de pictura tanara "Dominus"
1990 Muzeul de Etnografie - Sangeorz - Bai
1983 Galeria "Stefan Luchian"- Botosani

Participari internationale

1997 Expozitie de arta romaneasca contemporana - Beiruth , Liban
1998 Bienala de la Bauge - Franta - Premiul special al juriului
1995 Concursul international "Art '95"- New York
1994 Simpozionul international de pictura-sculptura - Mraconia , Turnu - Severin
1994 Festivalul "Lucis sui forti"- Genova , Italia
1991 Happening - Festivalul international al tineretului la Czestochowa , Polonia
1981 Schimb cultural Romania - Polonia
1981 Artisti bistriteni la Stalowa - Wola si Sandomierz, Polonia



***

"Cât de uniţi sunt artiştii plastici români?"
Interviu cu pictorul Vasile Mureşan-Murivale

de Corneliu OSTAHIE

Cei ce frecventează expoziţiile de artă plastică deschise în galeriile bucureştene şi mai ales cei care sunt prezenţi la vernisajele acestora îl ştiu cu siguranţă.
În ciuda bărbii sale înspicate, are un aer de adolescent timid, dar care îşi face mereu curaj şi ţi se bagă în suflet într-un mod lipsit de subtilităţi inutile, însă cât se poate de delicat.
O face pentru a prinde un unghi cât mai bun pentru camera sa de luat vederi sau poate pentru a te imortaliza în memoria digitală a acesteia pe tine însuţi.
Este pictorul Vasile Mureşan- Murivale, proprietarul, printre altele, a 100 000 de fotograme în care sunt reprezentaţi artişti vizuali, critici de artă, gazetari, colecţionari sau simpli privitori la ceea ce oferă la un moment dat simezele.
Este, de asemenea, autorul unui proiect de tip memorial, dar căruia eu i-aş spune şi monumental, intitulat „La mia Sixtina” („Câţi artişti sunt în România?”, în varianta pe care a convenit-o cu galeristul său, Teodor Graur), proiect care îşi propune să-i adune laolaltă într-un imens „forum de pixeli” pe artiştii români contemporani, în diverse ipostaze şi în diverse momente ale existenţei fiecăruia dintre aceştia.

– Mărturisesc faptul că evoluţia dumneavoastră artistică m-a contrariat uneori. V-am văzut peisajele mai vechi, impresioniste în spirit şi pitoreşti în expresie, apoi expoziţiile bazate pe proiecţii video, iar uneori am citit despre experimentele dumneavoastră de-a dreptul avangardiste. Ce fel de artist sunteţi, domnule Murivale?

– Dacă vreţi un răspuns lipsit de nuanţe şi de echivocuri, deşi acest lucru nu cred să fie pe de-a-ntregul posibil, atunci vă pot spune că sunt un artist de inspiraţie neoexpresionistă. Este adevărat însă că nu am dorit şi nu doresc nici acum să mă cantonez într-o singură formulă de expresie. Mai corect ar fi să mă definesc drept un artist al timpului meu, adică un artist care nu ignoră noile forme de limbaj plastic, ba chiar le experimentează cu frenezie şi fără niciun fel de prejudecată. Dovadă stau, printre altele, proiectele mele „Sixtine zero” , „Transgression” şi „La mia Sixtina”.

– Nu vă provoc acum să ne vorbiţi despre „Sixtine zero”, care a constat în decorarea propriei case, situată chiar la kilometrul zero al Bucureştiului, cu mari folii de plastic pictate şi nici despre „Transgression”, expoziţia de la galeria HT003, la vernisajul căreia aţi spălat plafonul alb al sălii pentru a dezveli imagini ale unei Capele Sixtine imaginate de dumneavoastră, întrucât acest lucru ar necesita prea mult timp şi, implicit, prea mult spaţiu tipografic. În schimb, vă rog să vă referiţi la ultima expoziţie, încă aflată pe simezele de la HT003, respectiv la proiectul intitulat „La mia Sixtina” („Câţi artişti sunt în România?”).

– Totul a început în urmă cu cinci ani, când mi s-a îndeplinit o dorinţă mai veche, aceea de a avea o cameră de luat vederi digitală. Am cutreierat galeriile, am fost prezent la aproape toate vernisajele, i-am filmat pe artiştii expozanţi, pe apropiaţii lor, pe criticii de artă şi pe colecţionarii care se aflau acolo. Era un exerciţiu pe care îl făceam de fiecare dată din simplă plăcere. Ulterior, mi-a venit ideea să stochez în computer toate aceste imagini, gândindu-mă că nu se ştie niciodată la ce mi-ar putea folosi. Apoi, am început să le organizez după principiile unei arhive, alcătuind foldere pentru fiecare subiect. Am făcut treaba aceasta timp de cinci ani, după cum v-am spus, adunând peste 100 000 de fotograme. Fireşte, la un moment dat mi-am pus întrebarea dacă nu cumva dau dovadă de egoism păstrându-le doar pentru mine. În căutarea de soluţii la acestă problemă, de natură morală să-i spunem, am ajuns la concluzia că ar fi bine să fac o expoziţie de portrete foto ale colegilor mei. Aşa s-a materializat acest proiect, care constă în „tapetarea” pereţilor galeriei HT003 cu printuri care conţin 20 000 de fotograme referitoare la 1 000 de artişti plastici.

– Valoarea documentară a expoziţiei este cât se poate de evidentă. În ce constă însă valoarea ei artistică?

– Dacă veţi analiza cu atenţie ansamblul galeriei, veţi observa că el e organizat pe principiile unei structuri minimale. Este vorba, în ultimă instanţă, despre un cub, în interiorul căruia se află privitorul. Pe patru dintre feţele acestui cub sunt expuse cele 20 000 de fotograme, fiecare dintre ele reprezentând la rândul ei o figură minimală, respectiv un pătrat. Aş spune că acest discurs este de tip post-minimalist, dar şi post-modernist, pornind de la faptul că fiecare pătrat conţine o scriitură realistă, adică un portret. Atmosfera creată prin această amplă succesiune de imagini relativ asemănătoare şi invariabile ca formă este cea tipică unui memorial, unui loc menit să prevină disoluţia amintirii supuse efectelor inexorabile ale scurgerii timpului. Proiectul meu nu se opreşte însă aici. „La mia Sixtina”, căreia i-am mai spus şi „Divin Destin”, este în plină desfăşurare, pentru că mereu se adaugă noi fotograme şi, împreună cu ele, noi „fragmente” din viaţa celor pe care eu îi filmez cu diverse ocazii, în special profesionale.

– Intenţionaţi să organizaţi în viitor o expoziţie similară cu alte mii de portrete?

– Nu, sau mai exact nu ştiu încă. Cert este că voi apela cât de curând la alte forme de exprimare artistică prin care voi nuanţa şi voi completa „memorialul” de la HT003. Într-o primă fază voi deschide o expoziţie la Curtea Veche, cu printuri peste care voi interveni cu culoare. Altfel spus, voi picta o parte din portretele artiştilor, introducând în ele anumite elemente subiective legate de modul în care îi privesc eu pe colegii mei artişti, pentru că este cât se poate de clar că există diferenţe majore între modul în care vede ochiul meu şi cel în care „vede” camera de filmat. De asemenea, am de gând să transpun o parte din portrete pe mari fâşii de pânză, de 2 metri lăţime şi 7 metri lungime, pe care să le expun în diverse spaţii publice din Bucureşti sau, de ce nu, din alte capitale europene.

– Vă sprijină cineva în demersul dumneavoastră?

– Absolut nimeni. Am făcut totul prin eforturile mele şi pe banii mei. Mă întreb cât o să mă mai ţină entuziasmul şi resursele financiare, deoarece este nefiresc faptul ca o lucrare de acest gen să nu suscite niciun interes din partea instituţiilor noastre culturale. Este vorba, în primul rând, de o arhivă imensă care nu ar trebui să zacă în memoria computerului meu, ci să se afle în posesia Muzeului de Artă Contemporană, de pildă, unde ar putea fi consultată atât de specialişti, cât şi de publicul larg. Îmi imaginez că la muzeul amintit ar exista o încăpere specială, un fel de cub de sticlă pe pereţii căruia ar fi proiectate aceste portrete şi unde s-ar afla instalată şi aparatura electronică necesară accesului selectiv, în funcţie de interesul documentar al fiecăruia, la imaginile stocate. Nu am nicio îndoială, cândva se va simţi acut nevoia unei astfel de arhive, dar este posibil ca până atunci ceea ce am realizat eu să se piardă. Este păcat că nimeni nu se gândeşte la asemenea lucruri. Personal, sunt destul de pesimist în legătură cu o posibilă evoluţie pozitivă a situaţiei de acum. Şi am motive. Cu puţin timp în urmă am propus acest proiect pentru Bienala de la Veneţia. Nu am primit niciun răspuns din partea comisiei noastre care s-a ocupat cu selecţia lucrărilor, mai mult, am aflat că dosarul meu nici măcar nu a fost deschis. A fost un moment în care mi-a venit să mă aşez în faţa computerului şi să apăs cu putere pe tasta „Delete” până nu va mai rămânea nicio urmă din „La mia Sixtina”. Mi-a trecut însă şi mi-am reluat munca. Repet însă întrebarea de mai înainte: până când?

– O ultimă întrebare, domnule Murivale? În „memorialul” de la HT003, artiştii plastici români contemporani stau împreună şi par a se simţi foarte bine. Sunt ei, în realitate, la fel de uniţi?

– N-aş vrea să vă răspund eu la această întrebare. A făcut-o, excelent după părerea mea, Teodor Graur, într-un cuvânt înainte la vernisajul expoziţiei „Câţi artişti sunt în România?”, din care vă rog să-mi permiteţi să citez: “…există individualişti (lucru, oarecum, normal), pe de altă parte, mici comunităţi, grupuri, cercuri, găşti… Ale tradiţionaliştilor, ale pictorilor, în general, ale graficienilor, ale gravorilor, ale sculptorilor, ale celor care lucrează sticlă, sau textile, ale celor care se consideră underground, ale tinerilor artişti. Aceştia nu se plac, nu se întâlnesc şi nu concep să discute între ei, decât cu totul întâmplător. Ei nu sunt împreună decât în lucrarea lui Murivale. Pentru prima oară”. Asta nu înseamnă însă că eu nu-i iubesc sau că nu-i preţuiesc pe toţi. (Artişti, ateliere, galerii/Ghid facultativ de încântat privirea, Editura Karta - Graphic, 2009, p.415-419)

***

"Din Capela Sixtină în inima Bucureştiului"
• Victoria Anghelescu
• Adevarul literar si artistic Marţi 23 feb 2010

Expoziţia „Sixtine Zero – Rufe divine” a pictorului Vasile Mureşan-Murivale este deschisă la Librăria Cărtureşti. Momentul vernisajului a fost un eveniment complex, în cadrul expoziţiei fiind lansat şi volumul de poezie „Anca lui Noe” de Anca Mizumschi.
Mansarda Librăriei Cărtureşti a fost transformată într-un spaţiu al începuturilor de lume şi al recuperării spirituale şi culturale. Lucrările de dimensiuni impresionante ale seriei „Sixtine Zero" creează sub tavanul şi între grinzile de lemn ale sălii o lume fantastică, ce impresionează încă înainte de privirea atentă a „Rufelor divine". Între lucrări, tavanul este acoperit cu o structură convexă din pânză, ducând gândul către velele de corabie, făcută parcă special pentru titlul volumului Ancăi Mizumschi, apărut la Editura Humanitas.
Vernisajul este sclipitor, sunetele clarinetului lui Aurelian Octav Popa, când pasionale, când cu o puritate de cristal, dialoghează bizar cu suprafeţele intens colorate ale picturilor. Lansarea volumului se înscrie în atmosfera deja creată. Cartea, inedită, în care comentariul critic şi metacritic semnat de Iulian Costache alternează cu poezia, părând să-şi schimbe uneori între ele modalităţile de expresie, a izvorât din credinţa autoarei că Arca lui Noe a salvat nu numai vieţuitoarele, dar şi cuvântul, spiritualitatea umanităţii.

În dialog cu Michelangelo
Lumea creată de Murivale este şi ea una integratoare. „Sixtine Zero" a fost creată în vara anului 2008, în atelierul artistului, situat la kilometrul 0 al Bucureştiului. Imense decalchieri pe folii de plastic după Geneza Capelei Sixtine s-au constituit într-un dialog peste secole între Vasile Mureşan Murivale şi Michelangelo. Formele de sfârşit de Renaştere sunt transpuse în limabaj contemporan, la limita abstractului, iar culoarea menită să evidenţieze forma la Michelangelo devine vehicul al gestului şi al unei pasiuni cvasi-expresioniste.
Din cerul scânteii între degetul lui Dumnezeu şi cel al primului om, cu care începe Geneza, personajele - efebi, sibile, oameni precipitaţi în planuri oblice într-un spaţiu exultând de culori primare, se împletesc, comunică prin linii de forţă în adevărate labirinturi de lumină aurită şi de umbră. Mişcarea este dramatică, semnalul cromatico-luministic oscilează între cerul speranţei şi abisul infernului. Structura compoziţiilor lui Murivale este clară, siluetele sunt delimitate exact, gestul este esenţializat. Întreaga suprafaţă devine o scriere în imagini trasate cu o remacabilă economie de mijloace. Trupurile sunt semne primare ale lumii, comunicând privitorului aproape subliminal stări de spirit, trăiri totodată carnale şi mistice.

Sixtina neagră
Simfonia de culoare din expoziţia de la Cărtureşti, de cele mai multe ori orchestrată contrapunctic, cu roşuri şi galbenuri pe fonduri negre prinde privirea obligând-o să înceapă descifrarea pădurii de semne ce înconjoară de cele mai multe ori personajele: notări abstracte sau metaforice interpretări ale elementelor din lumea înconjurătoare, ca într-o compoziţie, aflată acum în expoziţia personală de artistului de la Monaco, în care Geneza se petrece printre irişi.
Este o compoziţie pe care Murivale a dedicat-o unui alt pictor, Spiru Vergulescu, plecat din lumea aceasta. Mai rar, un chip ambiguu apare clar, ca în Sibila Delfică, pictată pe un covor vechi, detaşându-se pe motivul decorativ abstract al ţesăturii iniţiale. Compoziţiile sunt structurate în planuri suprapuse uneori, cu linii de forţă orizontale, verticale sau oblice. Alteori ele se rotunjesc în forma unei căni „care ar simboliza locul în care se afla conţinutul", după cum afirmă artistul.

Reinstaurarea credinţei
Procedeul reinterpretării marilor teme ale picturii nu este nou în arta contemporană. Diferenţa dintre Murivale şi reprezentanţii Pop-Art-ului stă în sentimentul aproprierii acestor modele. Pop Art este forma ultimă a nevoii de demitizare a artiştilor din secolul al XX-lea. Murivale comunică în transpunerile lui uimirea în faţa creaţiei, în faţa divinităţii şi fericirea lui de a intra în contact cu ele. Cu mijloace aparent asemănătoare Murivale reinstaurează încrederea în spiritualitate, în funcţia purificatoare a artei.

***


"Arhiva lui Vasile Mureşan-Murivale"

Iolanda Malamen - Revista “Luceafarul de dimineata” nr.33 / 2010
http://www.revistaluceafarul.ro/index.html?id=2496&editie=108

Există artişti pentru care comunicarea mesajului vizual într-un spaţiu plin de viaţă pe care-l tratează cu neasemuită autoritate şi generozitate, reprezintă cea mai aplicată promulgare a noţiunii de imaginaţie şi efort Ei sunt structuri racordate la toate frămîntările şi (in)justeţele timpului, opera lor fiind un seducător şi vulcanic amestec de trecut prezent dar, mai ales viitor. Elogiaţi sau negaţi, însă cu neputinţă de ignorat, depăşind adesea adversităţi de neînţeles, ei sunt acele spirite lipsite de egoismul mohorît, şi întind fantasmele creative aflaţi în siajul unei permanente visări. Un astfel de nomad visător, care lucrează în contra canoanelor, metamorfozînd tot ce atinge cu privirea şi cu mîinile, este Vasile Mureşan-Murivale. De ani de zile acest vajnic combinator, face şi desface ispitit de: forme, volume, perspective, şi experimentînd, şi tulburînd lucrurile stabile, şi călăuzindu-ne prin întortocheatul lui lirism rebel, o mare cantitate de materie, ce devine măsură a diversităţii.
Faptul că acum un deceniu şi mai bine, la un moment dat, în pauzele de şevalet a început să colinde Bucureştiul cu aparatul de fotografiat făcînd instantanee prietenilor şi colegilor de breaslă, nu părea să ducă neapărat spre una din cele mai neaşteptate arhivări de portrete făcute de vreun artist român. Ani de zile Murivale a adunat sute şi mii de imagini, extinzînd demersul asupra tuturor breslelor creatoare şi, aşa se face că, în prezent arhiva numără peste 40.000 de asemenea portrete. Ceea ce sporeşte calitatea fotografiilor este intervenţia de tip environment şi crearea de spaţii. Documentarea şi arhivarea de tip foto sau video dă unei asemenea întreprinderi posibilitatea să trăiască, să aibă un conţinut viu. Începînd cu1999, Murivale a făcut din locuinţa lui boemă, aflată în centrul Bucureştiului, un laborator fabulos, de unde dialoga cu mediul într-un chip cum nu se poate mai atipic, şi, în acelaşi timp mai plin de vitalitate. Şi-a cumpărat apoi o cameră mini DV cu care ,,capta intervenţiile în spaţiu,, şi aşa s-a născut şi ideea de-a decalchia la scara de 1/4 plafonul Sixtin, creînd un monotip amplu desfăşurat la dimensiunea de 4x12 m. Înmagazinările succesive de documente l-au condus apoi, cum era firesc spre ideea de arhivă. Vernisajele de artă la care a participat constant din 2000 i-au dat posibilitatea să capteze filmic şi fotografic evenimentele respective pe care le descărca, însoţindu-le cu intervenţii personale captivante. Din 2002, portretele înmulţindu-se, proiectului i s-au adăugat înregistrările pe discuri. Folosind şi PC-ul s-a ajuns la captarea de fotograme. După mii de fotograme artistul şi-a dat seama că trebuie să ordoneze materialul în foldere, în funcţie de zonele de creativitate. După 5 ani de lucru intens, cînd ajunsese la cifra de 20 00 de fotograme i s-a propus o expoziţie pe această temă a portretului colectiv al artistulu român contemporan. A tapetat plafonul Galeriei HT 003 cu fotogramele. (Cu un an înainte plafonul fusese suportul unei lucrări Sixtine, ca un omagiu adus marelui florentin al Renaşterii italiene). Impactul a fost extrem de puternic: peste o mie de vizitatori în două luni!!! Cronicile pozitive din presa scrisă şi din cea audiovizuală, cît şi cîştigarea Premiului pentru Instalaţie şi Ambient din 2005, al UAP, l-au făcut să-şi revizuiască proiectul şi să-şi dorească o cuprindere vizuală şi mai consistentă a artistului român de azi… Le-a făcut loc tinerilor creatori şi senio rilor, din absolut toate zonele de specialitate: multimedia, grafică, pictură, desen, sculptură, critică de artă, apoi a pătruns şi în zona literaturii, a muzicii, a artei dramatice, a managerilor şi iubitorilor de artă. În ultimii 5 ani, fotografiile au fost realizate cu un aparat foto digital, cu rezoluţie de 10MP. Artistul se gîndeşte acum la arhivarea fotogramelor în vederea unui portret antropologic al artistului în context temporal, mai ales că, după cum mărturiseşte, a constat modificri morfologice ale portretului Un adevăr comun în care contextul creează o unitate aproape stilistică. Fiecare portret pe care-l face se apropie ca stare de pictură, ca şi cînd s-ar sluji de clasicul model de atelier, căutînd să surprindă acea nevăzută, misterioasă interioritate. Arhiva cuprinde artişti care au şi cîte 800 de fotografii realizate într-un deceniu. Să ne gîndim cît de utilă va fi peste ani această uriaşă arhivă! Să ne gîndim însă şi cu tristeţe că există doar 4 fotografii Eminescu. Sigur, pictorul Murivale nu este singurul care a gîndit şi realizat o asemenea arhivă. În America se pare că a existat o asemenea tentativă, (din partea unui artist puţin cunoscut), dar este cu siguranţă unicul artist pe care un înger îl însoţeşte în acestă aventură arhivistică, sporindu-i echilibrul constructiv şi cuceritoarea necesitate. După cum se poate presupune, umorile multora dintre subiecţii proiectului au uitat uneori de acea fărîmă de generozitate şi au întors spatele aparatului de fotografiat, dezamăgindu-l. L-au mai dezamăgit cu promisiuni deşarte şi unii dintre cei care pot impune arta românească în lume. Cu toate astea, Murivale nu poate fi împiedicat să viseze că, nu peste mult timp va tapeta pereţii de la Sala Dalles cu acest imens portret colectiv, racordat la net, desfăşurînd odată cu el timpul trăit, şi poate avînd o forţă de impact care să-i răsplătească munca. Mai visează ca lucrarea să-şi găsească într-un final locul în Biblioteca Academiei Române, cu dreptul de a fi ,,utilizat“ după 30 de ani. Mai visează să tapeteze propria casă-atelier de la km. Zero, în fotografii pe faianţă, acoperind atît interiorul, cît şi exteriorul clădirii, care pare că urcă spre cer. O privire de pictor către semeni, arătînd nu numai preţuire, ci şi multă iubire. Pînă atunci Murivale compune covoare cu artişti, gîndind noi spaţii de expunere pentru ele, şlefuindu-şi proiectul cu lumini şi umbre care dau în fond sens unei exis tenţe atît de dependente de revelaţie şi de formulările ei.