Despre GEORGE ZLOTESCU (1906-1983)

Viaţa pictorului în câteva tuşe

Gheorghe (George, Geo) Zlotescu: 2 nov. 1906 Bacău - 2 iul. 1983 Bucureşti.

Tatăl: Gheorghe Zlotescu, ofiţer activ decedat în1909.
Mama: Virginia Zlotescu născută Climescu decedată în 1949.
Studii: 7 clase primare la Bacău, clasa a 8-a la Liceul Lazăr din Bucureşti, bacalaureat;
Şcoala de arhitectură din Bucureşti, abandonată în anul al III-lea;
Academia particulară de Artă Plastică Ileana patronată de Ion Theodorescu-Sion;
în perioada 1936-1937 studiază pictura la Paris cu maeştrii francezi André Lhote şi Friesz Othon;
Prima afirmare: în 1931, tabloul „Crucifixul” este premiat pentru ”compoziţia ingenioasă, studiul profund şi preţios ca materie”, cu Premiul Anastase Simu pentru debut, fiind achiziţionat de către marele colecţionar de artă;
1932 - este premiat la Salonul Oficial de Pictură, Sculptură şi Grafică;
În perioada 1932-1942 - cu excepţia anului 1936, participă la Saloanele Oficiale, numărându-se an de an printre premianţi. Expune pictură, desen şi gravură;
1932 - Premiul Ministerului Instrucţiunii;
1933 - Premiul Municipiului Capitalei pentru pictură;
1935 - pictează în cadrul unui colectiv de artişti panourile unei expoziţii de pe Şoseaua Kiseleff;
Din 1935 este secretar de redacţie la revista pentru rãspândirea frumosului ”Arta şi Omul”;
1937 - Este premiat pentru Autoportretul aflat în prezent alături de alte picturi semnate Geo Zlotescu, la Muzeul Naţional de Artă;
1940 - expune pictură şi desen la Sala Dalles (împreună cu Gh. Vânătoru, Valentin Hoeflich şi Alexandru Basarab);
1940 - Premiul pentru Pictură la Salonul Oficial de pictură, sculptură şi grafică si Premiul Ministerului Cultelor;
- Expoziţie de grup la Sala Dalles;
- Expoziţie personală la Ateneul Român.
- Semnează împreună cu pictorul Vânătoru decorurile piesei de teatru „Icarii de pe Argeş” de Ion Luca, pusă în scenă la Teatrul Naţional din Bucureşti. Scenografia a fost elogiată de Petru Comarnescu în „Revista Fundaţiilor Regale”.
În timpul războiului lucrează la Secţia Propagandă a Marelui Stat Major al Armatei.
1941 Noiembrie - participă cu mai multe lucrări la Expoziţia Armatei de la Ateneul Român. Creaţiile exprimă aversiunea artistului faţă de regimul bolşevic, în exponate precum Jonglerul de la Kremlin, Uciderea hydrei bolşevice, Mitul bolşevic, Împărăţia lui Stalin.
1942 - participă cu lucrări la expoziţia cu vânzare de la Sala Nicolae Cristea din Bucureşti
După 1948 este scos din viaţa artistică.
1958 - participă cu afişe publicitare la Expoziţia Inter-regională de pictură, grafică şi sculptură;
Ilustraţie de carte: Poezii de Mihai Eminescu (1939); drama Alkestis de Dan Botta (1939); copertă la volumul de poezii Fuga cerbilor de Victor Stoe (1940); Basme din Finlanda de Z. Topelius (1941); Pe-o gură de raiu, poeme de Emil Botta (1943); Lupul care a uitat proverbele, poveşti în versuri pentru copii de Dan Ursuleanu (1981); Poveşti cu poze şi pozne, versuri pentru copii de Dan Ursuleanu (1989).
Cronici şi comentarii de artă în presa epocii: revistele „Arta” (1932), „Axa” (1932-1933), „Arta şi Omul” (1934-1936), „Buna Vestire” (1937), „Sfarmă Piatră”.
Despre pictura lui apar articole elogioase în „Vremea”, „Gândirea”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Buna Vestire”, „Curentul”, „Universul literar şi artistic” (unde au apărut cronici flatante semnate de Gheorghe Oprescu despre participări ale lui Zlotescu la Saloanele Oficiale), „Arta”, „Arta şi Omul”.
1956 - este admis totuşi ca membru stagiar al Fondului Plastic al Uniunii Artiştilor Plastici – secţia grafică;
1963 - devine membru definitiv al Fondului Plastic al U.A.P.;
Încă din 1953 i se declanşează o chinuitoare artroză. E ţintuit la pat, internat de mai multe ori, putând să lucreze din ce în ce mai greu. Jurnalul său, nepublicat, oferă mărturii zguduitoare în acest sens.
În ultimii ani ai vieţii supravieţuieşte tragic, datorită devotamentului surorii sale Elena (Lilica) şi prin ajutorul unor prieteni apropiaţi.
Absenţa lui Zlotescu din galeriile de artă, timp de peste o jumătate de veac din cauza regimului comunist, a contribuit la aşternerea uitării peste numele şi opera sa. Abia în anul 1998 a fost organizată o primă expoziţie retrospectivă a artistului la Bacău, localitatea sa natală. De atunci, o mână de oameni inimoşi se luptă pentru a readuce în atenţia publicului personalitatea acestui pictor nedreptăţit de istorie. Lucrările lui George Zlotescu figurează în muzee, colecţii particulare, şi la Cabinetul de Stampe al Academiei Române.
Maria Stănescu (2004)

***

"George Zlotescu în expoziţii postume"

George Zlotescu (1906-1983) se înscrie într-o generaţie de pictori care au avut cultul desenului şi fervoarea culorii.
Artistul s-a remarcat în pictura de şevalet, în desen şi gravură, în ilustraţia de carte, a realizat schiţe pentru costume de teatru şi chiar pictură scenică. Adevărata măsură a talentului său o atestă în planul desenului, unde exegeza de specialitate îi rezervă un fotoliu de onoare între cei mai valoroşi creatori români ai genului. Marele istoric de artă G. Oprescu scria despre el: „Zlotescu este un excelent desenator. Aceasta se vede dintr-odată. La Zlotescu tablourile se prezintă ca armonii între culori simple şi rare, puţine la număr”. Pictorul are parte şi de elogiul reputatului colecţionar şi comentator de artă Nicolae Argintescu-Amza: „O tehnică spirituală şi o remarcabilă viziune decorativă aduce domnul Zlotescu. Ceea ce trebuie însă subliniat este că în viziunea d-sale, în cadre decorative, dar dincolo de decorativ se încearcă reajungerea la emoţia picturală şi la esenţe sufleteşti de preţioasă umanitate prin depăşirea poetică a limitelor decorative. Desenele colorate ale d-sale şi guaşele sunt de o delicateţă, o virtuozitate şi o vervă neobişnuite.”
Iar în lucrarea Desenul românesc în prima jumătate a sec. XX (Editura Meridiane,1984) Amalia Pavel, referindu-se la întreaga creaţie a lui George Zlotescu, îl situează pe un loc de frunte, detaşându-l de colegii de generaţie pentru remarcabile reuşite în arta portretului grafic şi a ilustraţiei de carte.
De la artist ne-au rămas şi pagini de cronică plastică, etalând analize profunde, redactate într-un limbaj elegant ce evidenţiază un cert talent literar. Comentariile sale despre Ciucurencu, Şirato, Lucian Grigorescu, Picasso, Chagall etc. dezvăluie o cultură solidă, o intuiţie sigură a valorilor şi o argumentaţie convingătoare.
În anii comunismului, Zlotescu se izolează, dispărând total din comunitatea artistică. Va continua să picteze, însingurat, fără a-şi mai expune public lucrările, ca şi de decepţii morale pricinuite de apăsarea regimului totalitar. Referindu-se la absoluta retragere a artistului din viaţa publică, istoricul şi criticul de artă Octavian Barbosa scria: ”Cât anume din această recluziune se datorează unor factori exteriori, ţinând de vicisitudinile sociale şi cât anume exprimă o asumare subiectivă a unui destin, predeterminat temperamental, este greu de ştiut. În orice caz, inaderenţa la solicitările unui timp, istoriceşte atât de blamabil, constituie dovada unei trăsături de caracter cu accente discrete de eroism.”
Barbosa îl consideră pe artist ”un entuziast al purităţii, ce nu a fost bântuit de ispita parvenirii şi a gloriei de circumstanţă.”
Iniţiativa pentru acţiunea de restituire şi de reintegrare în circuitul valorilor artei plastice româneşti a pictorului George Zlotescu i-a aparţinut regretatului poet băcăuan Octavian Voicu, neobosit cercetător de arhive.
Primul pas l-a constituit Retrospectiva Zlotescu – Bacău, 1998. Expoziţia a fost realizată de Muzeul Judeţean de Artă din Bacău, în colaborare cu Ministerul Culturii, Uniunea Artiştilor Plastici din România, Prefectura judeţului Bacău, Inspectoratul Judeţean de Cultură şi Societatea Colecţionarilor de Artă din România. Organizatorul retrospectivei a fost d-na Angela Scarlat, muzeograf la Muzeul de Artă Bacău.
Lucrările cuprinse în expoziţie au fost împrumutate de la Biblioteca Academiei (Cabinetul de Stampe), Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Colecţiilor de Artă, Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti, precum şi de la colecţionari particulari: Camelia Stănescu, Ileana Lucia Florea, Cornelia şi Eugenia Petreanu, Sofia Şincan etc.
În perioada iunie-august 2002, G. Zlotescu e prezent cu lucrări semnificative în cadrul expoziţiei Grafică şi sculptură în România interbelică organizată la Palatul Suţu din capitală de Muzeul Municipiului Bucureşti şi Muzeul de Artă al României.
În intervalul de timp noiembrie-decembrie 2004, câteva tablouri ale lui Zlotescu au fost expuse la Muzeul Cotroceni, organizator al evenimentului artistic, în colaborare cu Societatea Colecţionarilor de Artă din România. Expoziţia a avut tema Florile în pictura românească din colecţii particulare.
Toamna anului 2012 a ocazionat două expoziţii paralele în care vizitatorii au putut admira creaţii de artă plastică ale lui George Zlotescu – una la Palatul Suţu şi o alta la Muzeul Naţional Cotroceni. Retrospectiva Un nedreptăţit al culturii româneşti: George Zlotescu – un destin incredibil a fost pusă în operă între 16 septembrie - 15 octombrie de Muzeul Municipiului Bucureşti şi Societatea Colecţionarilor de Artă din România şi a prilejuit cea mai cuprinzătoare etalare a operei artistului.
În numărul din 13 septembrie 2012 al ziarului Cotidianul, Victoria Anghelescu prezenta astfel această expoziţie: „Selecţia de lucrări descoperă evoluţia artistului, etapele de căutare şi de maturitate ale unui creator aflat, ca majoritatea congenerilor lui, între lumea culturală românească şi arta occidentală a vremii, mai ales în formula ei pariziană. Picturi marcate de romantism, ca un frumos Autoportret din tinereţe, plăcerea surprinderii scenelor de bodegă sau de târg, pariziene sau autohtone, în care moştenirii impresionismului i se adaugă accentele unui expresionism îmblânzit, peisaje nostalgice, uneori cu lumină tamisată, construite cu rigoare, naturi statice ce par câteodată, ca în cazul celei cu banane, ieşite din penelul unui fauve.
Interesantă în creaţia lui George Zlotescu este capacitatea de a aborda cu egală măiestrie desenul şi culoarea. Linia fină, nervoasă, construind volumele cu afecţiune, ca în portetele surorii sale, sau monumentalizând, în câteva trăsături de creion, de tuş şi de laviu proiecte de compoziţii religioase, este egalată ca expresivitate de gama cromatică echilibrată chiar în lucrările contrapunctice, etalând tonuri incandescente.
(...) Sensibilitatea artistului este marcată de trăirea specială în faţa fiecărui motiv. Tumultuoasă uneori, asociind pensulei cuţitul, în straturi de culoare reliefate pe pânză, visătoare alteori, când suprafaţa cromatică devine aproape transparentă.
O suită de portrete mărturisesc calităţile sale de psiholog, dar şi o apropiere tandră de model, vizibilă în contururile moi, calde, în culorile pastelate, în decorativismul fondurilor pe care se profilează modelul, fie că ne gândim la Femeie citind sau la Portretul surorii autorului. Un loc special în expoziţie îl ocupă autoportretele. Se detaşează între ele, prin maniera plastică şi expresivitate, Autoportret în albastru, cu figura ce se pierde în fondul pânzei, Autoportret cu fular alb, Un arlechin (Autoportret) şi, emoţionant, Ultimul autoportret.
Imaginaţia debordantă se adaugă calităţilor grafice în cele câteva ilustraţii de cărţi pentru copii, expuse în vitrine, sau în altă zonă intelectuală şi de sensibilitate, în cele realizate pentru versurile lui Emil Botta, de care l-a legat o îndelungată prietenie.
Bolnav, uitat de public, George Zlotescu s-a stins în 1983. Lucrările, ca şi amintirea lui vie, au rămas în câteva colecţii de artă şi în inima unor colecţionari, ca Radu Bogdan Florea, Corina Dima, Dan Ursuleanu, Ileana Lucia Florea, Camelia Stănescu, Florica Bogrea, care îi aduc acum un omagiu cu această expoziţie.”
În fine, cea mai recentă prezenţă a lui Zlotescu într-un spaţiu expoziţional s-a înregistrat la Muzeul Naţional Cotroceni (27 sept.-11 noiembrie 2012), cu prilejul expoziţiei Grafica în pictura românească din colecţiile particulare, organizată de Societatea Colecţionarilor de Artă din România. Aici au fost etalate 6 desene ale artistului.
Recuperarea artistică a operei lui George Zlotescu (la care şi-a adus o consistentă contribuţie dl. Vasile Parizescu, preşedintele S.C.A.R) este recunoaşterea postumă a unui eminent creator de artă, cel care încerca să înţeleagă în profunzime taina picturii, atunci când scria:
„... o operă de artă îşi impune singură punctul de vedere cu forţa şi originalitatea proporţională talentului celui ce a plămădit-o. În definitiv, cine poate şi cine a putut spune vreodată cum trebuie făcută pictura? Fiindcă pictura nu se face la şpiţerie, pictura se naşte la flacăra duhului din dar şi se întrupează în material (recte culoare). Ca orice artă, ca orice lucru de esenţă divină.”

Camelia Stănescu


***

Alte informatii pe:
http://www.scar.ro/2012/09/08/7-septembrie-2012-aspecte-de-la-vernisajul-expozitiei/
http://www.facebook.com/events/431524980222706/
http://artindex.ro/2012/05/16/zlotescu-george-geo/
http://www.e-galerie.ro/main.php/v/George+Zlotescu/
http://www.facebook.com/notes/amintiri-cu-si-despre-artisti-plastici/artistul-george-zlotescu-autoportret/351544548270920
http://www.cotidianul.ro/george-zlotescu-un-pictor-uitat-194031/
https://www.youtube.com/watch?v=v8943w2KRCM&feature=em-uploademail