Album despre CRISTIAN DITOIU

https://galeriasenso.ro/ro/18_cristian-ditoiu
http://www.sensotv.ro/arte/Clipa-de-arta-5024/inceput-de-dialog-intre-doi-pictori-cristian-ditoiu-si-paul-gherasim#/0
https://www.sensotv.ro/arte/Clipa-de-arta-4970/ecleraj-de-cristian-ditoiu#/0
http://patzeltart.ro/v/DITOIU+CRISTIAN/
http://ziarullumina.ro/cultura/maestrul-paul-gherasim-dialog-cu-cristian-ditoiu
http://palatebrancovenesti.ro/wonderday-ziua-minunilor-de-la-palatul-mogosoaia/afis-cristian-ditoiu/
http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/expozitia-conexiuni-si-semne-de-ziarul-de-duminica-12938335

CURRICULUM VITAE

Data nasterii: 6 August 1967 în Grădiştea, Judeţul Vâlcea
Telefon: 0740 050 653
Studii: 1990-1996 - Academia de Arta Bucuresti, licentiat in arte plastice, specializarea pictura, clasa Horea Pastina, Mihai Sarbulescu
Specializari: 1996-2000 – Studii postuniversitare “Bazele restaurarii stiintifice”- specializarea restaurare pictura de sevalet
Aria de interes: Pictura, desen, restaurare pictura, fotografie
1996-2006 –Restaurator pictura de sevalet – Muzeul National de Arta al Romaniei

Expozitii personale:

2014 - dialog-intre-doi-pictori-cristian-ditoiu-si-paul-gherasim la Anticariat Curtea Veche
2014 - Palatele Brancovenesti Mogosoaia
2009 – Pictură, Galeria Anticariat Curtea Veche, Bucureşti
2009 – Pictură, Galeriile UAP Cupola, Iaşi
2008 – Pictură, Galeriile UAP Arta, Craiova
2007 – Galeria Galateca – Biblioteca Centrala Universitara Bucuresti
2002 – Galeria Foisor – Palatul Brancovenesc Mogosoaia
1994 – "Fereastra" –Galeriile UAP Brasov
1993 – Galeriile UAP Brasov

Expozitii de grup:

2019 - Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu“ Câmpina
2018 - Galeria Romana
2016 - Art Safari
2014 - "Conexiuni si Semne" Galeria Senso
2011 – „Experiment: Studiu dupa model”, Galeria Arcade 24, Bistrita,
2010 – „Grupul fara nume”, Centrul Cultural Palatele Brancovenesti Mogosoaia ,
2010 – „Grupul fara nume”, Galeria Arcade 24, Bistrita ,
2009 – "A patra poveste a punctului" – “Interferente” - Galeria VeronikiArt, Bucureşti
2009, 2008, 2007 - Ziarul neconvenţional, Galeria Galateca - Biblioteca Centrală Universitară Bucureşti
2008 - Expozitia Umbria: terra d’incontri. La Romania – Perugia Italia
2008 - Salonul de artă Bucureşti, Galeria Apollo
2007 - "A treia poveste a punctului" – Galeria Caminul artei etaj (selectie) Bucuresti
2006 –"Arta sacra, sacrul in arta" – Galeria Senso Bucuresti
2006 - "Generatia 1996 –Deceniul I" Palatul Brancovenesc Mogosoaia
2006 – "A doua poveste a punctului" – Galeriile Apollo Bucuresti
2006 – "Prima poveste a punctului" – Galeria Anticariat Curtea Veche – Bucuresti
2004 – "Europa" – Galeria Fundatiei "Baku Art Galery" Bucuresti
2003 – "Never Ending Painting" - Galeriile Apollo Bucuresti
2003 – "Never Ending Painting" - Galeriile UAP Brasov
2001 – Salonul municipal "Milenium" Galeriile Dalles Bucuresti
2001 – Galeriile UAP Orizont Bucuresti
2001- "O varianta" –Muzeul Literaturii Romane Bucuresti
1999 – "Pictura noastra cea de toate zilele – argumente contemporane pentru utilitate" – Galeriile UAP Braila
1999 – "A picta inseamna a continua"- Galeriile UAP Alba Iulia
1998 - "Expozitie de pictura si desen" – Galeriile de Arta ale Municipiului Bucuresti
1996 – "Studiu asupra peratologiei toposului bizantin, forma si imagine" – Institutul Roman de Cultura Venetia

Premii: Menţiune la Bienala de artă plastică Gheorghe Petraşcu, Târgovişte (1994)


***

"Ditoiu si tara sa de Pastina"

Sebastian Amza - Ziarul Financiar - Ziarul de Duminica 06.02.2009

Un adevar insidios da tarcoale aparentei linisti in care se zbate planeta. Putini, prea putini oameni – chiar si dintre cei „ vero electi " – sunt asezati acolo unde trebuie in acesta lume. De unde si cautarea frenetica, agitatia continua, viermuiala neobosita, miscarea browniana a tuturor fiintelor de a-si gasi, la timpul oportun, un loc mai in fata.

Fireste insa ca exista si varianta catastrofica, cu iz de naruire, atunci cand, vorba lui Woody Allen, tot asteptand sa apara momentul potrivit, s-ar putea sa vina altii din urma si sa te intreaca, fiindca aceia nu mai au rabdare. Ceea ce a incetat demult sa mai fie o exceptie, devenind doar o banala axioma.
Cu artistii, nu e nimic nou, lucrurile stau cam la fel, inghesuiala mare! In sensul ca multi dintre ei se agata de ultimul vagon al cate unui trend „de vie", prin care, nesocotind socotinta asezarii elementelor in lume (fixate in sectiunea de aur a temeiniciei cu masura!), forteaza limitele spre succesul facil si efemer. Intrand apoi, fara sa-si dea seama, in gura imensa a unei uitari ce aluneca implacabil spre definitiv. Le lipseste, din pacate, minima informatie ca mormaiala nu tine loc de discurs.
Cristian Ditoiu* este unul din alesii artisti care se excepteaza intolerant de la aceasta regula cel putin incomoda in viata, ca sa nu-i spunem sinistra. Prin doua calitati.
Mai intai, a avut privilegiul sa-i fie ucenic lui Horea Pastina, unul din cei mai tulburatori pictori ai prezentului. De la care a deprins nu doar ispravnicia mestesugului, ci si blandetea a ceea ce francezii numesc „maintien", ecartul instransigent fata de zarva, limpezimea morala si sfiala stinghera din modul sau de a fi, de a exista (vorbim, fireste, de intelesul prefirat din apoftegma latina „Est modus in rebus"!). Ingaim si eu o ipoteza: cum ca profesorul Horea Pastina ar fi putut sa-i fie tanarului invatacel mai mult decat un simplu maestru. Cred ca i-a fost de-a dreptul duhovnic, in sensul acela de daruitor al Revelatiei (nu tainuitor!). Prin care il chiverniseste pe cel pe care-l invata. Il indruma, ii arata drumul. Calea. Caci nu degeaba spune Solomon intr-una din paremiile sale: „Cei lipsiti de povatuitori cad ca frunzele".
Exista in albumul de fotografii de la Galateca, de la expozitia din 2007 a lui Ditoiu, un instantaneu formidabil. Un arhetip de imagine cvasi-eseistic. Cei doi, ucenicul si magistrul, stau fata in fata. Vorbesc, isi spun ceva. Fara sa fi avut insa o clipa intentia, cel care a surprins acest dialog a imortalizat o ipostaza de un sublim naprasnic. O rasturnare de situatie aproape filosofica. In timp ce fostul sau student ii vorbeste, Horea Pastina asculta stand cu capul in jos, cu barbia in piept. Intr-o atitudine ce vadeste poate umilinta, dar in esenta ei, sublimata, profund reflexiva in fata discursului vijelios al ucenicului. Pare ca-i aminteste acestuia, prin energiile intime pe care le-au exersat impreuna atata vreme, de adagiul din Evanghelia dupa Luca (6, 40): „Nu este ucenic mai presus decat invatatorul sau; dar orice ucenic desavarsit va fi ca invatatorul sau".
Celalalt contrafort al exceptiei ce sprijina harul lui Cristian Ditoiu este constitutia sa, care nu are nevoie de revizuiri. E perfect construita in rezonanta cu facerile bune ale lumii si, mai les, cu ravna invataturii. Trasatura care da picturii sale atat ceva din cumintenia maestrului, cat si o dimensiune spirituala personala, zagazuita de orice avant iresponsabil al junetii. Ordine, echilibru, masura, evlavie – sunt conceptele de analiza carora Ditoiu le face loc in panzele sale. Niciun gand de fortare a limitelor. Nicio pulsiune din partea demonicei curiozitati exaltate. Ceea ce nu trebuie sa ne mire, fiindca preocuparea sa pentru „peras" dateaza inca din vremea studentiei, dovada „Studiul asupra peratologiei toposului bizantin – forma si imagine", expus la Centrul Cultural Roman din Venetia, in anul 1996.
Tablourile sale sunt extrapolarea in concretete a privirii, caci totul porneste de la privirea lui particulara, ca artist. Ea nu este carnasiera ori incrancenata, specifica luptatorilor inclestati pana-n gat cu ordinea lumii, ce trebuie musai torturata, mutilata (aduceti-va aminte de uitatura lui Salvador Dali, de pilda!). Ditoiu se uita in preajma cu o privire blanda, calda, incarcata de o duiosie naiva. De aceea, el nu are porniri demiurgice furtunoase, nu vrea sa transforme neaparat ceea ce vede in ceea ce ar vrea sa vada. Nu vrea sa distorsioneze lumea. S-o crampoteasca. El se considera doar un modest intermediar. Un martor sensibil care o suporta. O admira. si pe care, apoi, ne-o daruieste, dupa ce a zugravit-o cu cinste si smerenie. Aidoma. In policromia ei naturala. Cu parfumul ei primordial. Iar, pentru asta, se simte sincron pana la sinonimie cu peisajul durat de mana Domnului (sa nu uitam ca el este, in acelasi timp, si unul din cei mai reputati restauratori de pictura votiva!). Tablourile sale sunt, de fapt, bagari de seama simtite. Subintitulate modest: „Raport asupra lucrarilor lui Dumnezeu". Care, nota bene, refuza paradigma moderna 3D. De aceea, in esenta, ele sunt mai mult niste icoane. Ce zemuiesc arome de panteism curat si hieratic. In plus, exonerat de orice explicitare ferma a fiorului religios.
Tehnica aleasa de Ditoiu – a uleiului pe panza, cu pensulatii deschise, ample, cu vopseaua galgaind, cu o abundenta materiala a detaliului ce se contrapune decis aparentei fragilitati a ansamblului, adica o retea scalara de forme geometrice armonioase pe care este construita realitatea – pare cea mai potrivita pentru a pune in valoare un element fundamental: lumina. Lumina aceea alba, transparenta, nepamanteana, pogorata asupra spatiului in care pictorul s-a nascut spiritual. Tara lui Horea Pastina.
Pictorul Cristian Ditoiu transforma un truism – intr-o lume inepta frumusetea este hada – in altruism. Ne invata sa stim cum sa ne impartasim din farmecul ei divin, pentru ca aceasta lume sa devina acceptabila.

*) Cristian Ditoiu, pictura, Galeria Anticariat Curtea Veche

***

“Cronica anonimilor cu identitate certa”
Sebastian Amza – Ziarul Financiar ZD 13.11.2009

Câteodata, când agerimea vietii ne cade intr-un pes, când vine buclucul de nimeni nu mai câstiga nimic, fiecare pierzând gospodareste in dauna celorlalti si când rasuflam din greu la urcusul ultimei nadejdi, cum ca, pe latineste vorbind, "est modus in rebus", ei bine, taman atunci, de unde-de neunde, gasim resurse si punem mâna de mâna sa stabilim fara nicio ezitare ca sigur cea mai logica si mai corecta cauza a unui efect (mai ales unul a carui noima se zamisleste in ceata!) este intâmplarea.

Prin urmare, asa cum sade bine unui popor ca al nostru, aflat intr-o vesnica hârjoana cu absolutul, deci, stând noi comod in hamacul metafizic al niciunei raspunderi, apoi sa stiti, boieri dumneavoastra, ca lesnicios tare ne-a fost noua sa punem in spinarea hazardului resturile a ceea ce ramâne pe margini din necuprinsul mintii noastre!
Exista, totusi, si exceptii; mai ales in rândul oamenilor frumosi sufleteste, fiindca aceia, cu precadere, se aduna laolalta fara sa fie impinsi de la spate de nimereala. Este cazul a cinci artisti plastici, reuniti acum mai bine de un deceniu intr-un grup si ale caror discretie si cumpatare i-au indemnat sa lase in aer orice incercare de a-l denumi in vreun fel. De aceea, el se "numeste", simplu, Grupul fara nume*. De-o anonimitate exagerata.
Floarea Peia, Nicolae Badiu, Marian Dobre, Cristian Ditoiu si Valeriu Paladi erau acum 11 ani (sa nu se supere!) mai tineri cu exact tot atâta timp cât s-a scurs. Pare banal, dar nu e asa. Caci semnele maturitatii lor erau vizibile inca de atunci. S-au strâns fara platforma-program, fara apel catre..., ci doar pe masura nevazuta a unei sfieli nedeclarate, a afinitatilor comune si aspiratiilor poate marturisite, poate nu, dar, in orice caz, simtite. Numai asa a fost posibila obtinerea acestei omogenuitati - omogenitate plus ingenuitate! - surprinzatoare pe aceste vremuri, in care egoul artistic, in general, se gonfleaza mai dihai ca un zeppelin. S-ar zice ca nu-s cele mai potrivite timpuri pentru adunare. Si totusi, cei numiti de catre mass-media, la inceput, dintr-o eroare, Grupul "Punct" au demontat prin perseverenta lor (ca sa nu-i zicem de-a dreptul incapatânare!) toate mecanismele prejudecatii ca numai singur se poate reusi...impreuna! Neindoios, pomana exceptiei lor, darul artistic al lui Dumnezeu cu care ei se infatiseaza in lume nu vine din exclusiv statutul grupului. Artistii - de altfel, fiecare dintre ei fiind o personalitate foarte expresiva - doar pun la mijlocul mesei (pardon, al masei!) critice convingerile, gândurile, credintele si ethosul personal. Iar, daca toate acestea la un loc se asimileaza mai bine decât individual, creând vârful de extensie a regulii, asta ramâne la latitudinea timpului. Din summa sa faca summum. Deocamdata, insa nu stim daca va fi asa sau va fi altminteri.
Reuniunile publice de pâna acum ale grupului - expozitiile "Gradinarul" (Curtea Veche, 2006), "Un timp pentru toate" (Apollo, acelasi an), "Numarul de aur" (Caminul Artei, 2007) - n-au stat degeaba, ci au fost tot atâtea prilejuri de a gravita impreuna in jurul unei teme comune, spre dezbatere unica, dar - scuzati alunecarea in antinomie! - cu mijloace proprii, personale. De aici, din acest val oximoronios (de altfel, artistii insisi au un aer foarte serios si grav!), vine si valoarea unei autentice unitas multiplex, indusa unui grup despre care se poate spune orice, numai ca este alcatuit din anonimi, nu!
Pretextul celei mai recente intâlniri a grupului este de asta data "interferenta". Secanta cu prerogative poate chiar usor sintetice. Conexiunile vizibile. Punctele comune. Incrucisarile nedeclarate. Combinarile nevanitoase. Aceste abilitati apartin in primul rând luminii. Dar ele sunt si ale fiecarui artist in parte, de a descoperi in felul lui cum cade lumina pe brâul lumii. Si cade in frumoase potriveli!
Lumina agatatoare pe care o descopera Floarea Peia, lumina alunecos-ofidiana care se acroseaza de o bolta de vita sau de o rezervatie de nalbe, care se infasoara perfid in jurul unei scari cu trandafiri sau al unei terase cu vita de vie, ori se tolaneste pe un colt de peisaj de la Brebu. Lumina energica, nervoasa, ce-i umple ochii lui Nicolae Badiu, atât de compacta, incât poate fi desfacuta in fâsii fibroase, fiindca ea se ascunde in spatele gardurilor fixate intr-o cromatica viguroasa (desi sunt construite dintr-un vegetal presupus mort, gardurile lui Badiu sunt imaginea unor organisme incurajator de vii, de aceea, este mai mult ca sigur ca el nu face disectii, ci vivisectii... pe lemn deschis!). Apoi, lumina alba, transparenta, a lui Cristian Ditoiu, o lumina celesta, nelumeasca, ce poleieste incet (cu migala cu care iconarul zamisleste sau curata de fumul vremii pagâne o icoana!) universul artistului. Adica toate gradinile din lume, toate terasele cu flori posibile, curtea mânastirii de la Pasarea, centimetru cu centimetru, ori casele din Venetia ce stau aliniate, la rând, ca sa se inece. Cumintenia sufletului si curatenia privirii, cu care Ditoiu se asaza in fata pânzei, pur si simplu o sacralizeaza. Dupa aceea, lumina slaba a lui Marian Dobre, o lumina de sanatoriu, diluata, anemica, stinsa, coscovita, de un cenusiu albicios, ruinant de-a dreptul, inchide ca intr-un clopot de sticla impura o lume fara puteri, devitalizata, speriata de propriul ei chip zarit intâmplator in oglinda ochilor artistului. Dar, sub aparenta decrepitudinii si a declinului, se ascund frumusetile abia decelate ale unor crini al caror parfum greu parca il simti in nari, fiorul unei gradini etajate pe rafturi, pusa la adapost de iarna ori bizareriile mofturoase ale unui copac trasnit (la figurat!). Si, in fine, o alta lumina, cea pe care o simte Valeriu Paladi, o lumina difuza, totusi curata, acvaficata, care face ca toate contururile obiectelor sa tremure si sa faca din tinutul Comanei (artistul nu iese din cuvântul acestui neobosit Centru magic!) o forma de evanescenta a unei lumi care se intoarce, atât de curios, mereu si mereu, inspre sine.
Toate aceste lumini interfereaza si apoi se impletesc in fuioare de liniste adânca. O liniste de referinta ce trebuie gustata cu aceeasi bucurie cu care, uneori chiar trebuie!, ne dam jos din hârzobul indolentei si ne imprilejim inversunati in contra intâmplarii.
*) Interferente, pictura si desen, "Grupul fara nume" - Floarea Peia, Nicolae Badiu, Cristian Ditoiu, Marian Dobre, Valeriu Paladi - Galeria Veroniki Art

***

“Lumina si cunosterea in arta lui Cristian Ditoiu”

Miscarea artistica contemporana din România este un capitol asupra caruia m-am oprit destul de putin pina acum. Ceea ce m-a calauzit in articolele mele a fost increderea in creatia unor artisti pe care i-am studiat indeaproape, temeinic, aprofundat si care, mai toti, se raliaza unei perioade cuprinse intre anii 1850-1980. Cu toate acestea, atunci cind am avut ocazia de a cunoaste riguros activitatea unui creator contemporan, am incercat a va arata si dumneavoastra calitatile acestuia, care ii justifica o meritorie apreciere. Astazi ma voi opri la domnul CRISTIAN DITOIU, un pictor de referinta al generatiei sale, care reprezinta pentru arta româneasca actuala mai mult decit o promisiune si, de ce nu, o certitudine ca adevaratele talente se mai nasc inca, exista linga noi, aratindu-ne, prin graiul propriei lor fiinte, bucuria de a trai, frumusetea si un posibil sens al existentei noastre. Este o onoare pentru mine a va infatisa, prin lucrarile sale, imaginea unui om fidel destinului sau, a carui profesiune de credinta a fost, este si va ramine, pentru totdeauna, ARTA. De mai multi ani urmaresc pasii lui CRISTIAN DITOIU. Mi-am dat seama, inca de la prima intilnire cu opera sa, ca drumul pe care acesta si l-a ales inseamna sacrificiu, efort, perseverenta, devotiune neconditionata pentru arta, ca si multa iubire, respect si consideratie pentru viata. Pictura domniei sale poate oferi oricui, de la specialistul avizat si pina la privitorul neofit, o clipa de delectare si constiinta apropierii de acel frumos plastic care nu are nevoie de confirmari, recunoasteri, aprecieri adulative pentru a-l simti, pentru a-l trai si pentru a te bucura de existenta sa. Fiecare dintre noi poate vedea in pinzele sale ceva deosebit care ne atrage, ne incarca pozitiv, ne predispune la indreptatite meditatii, ne atinge sufletul prin sensibile armonii cromatice de o muzicalitate aparte, printr-o viziune fermecatoare, unitara, remarcabila prin virtutile sale originale si profunde, pentru a ne aduce, intr-un final, o neasteptata liniste sufleteasca. Pictura lui CRISTIAN DITOIU s-a nascut, parca, sub cernerea domoala a reveriei. Vom retine aceeasi atitudine sufleteasca in mai toate realizarile sale, in blinda vibratie a unor gradini, flori, cerdacuri, cimpuri, a unor vechi ziduri atinse de ani, tot mai apropiate, prin natura fiintei lor, de ceea ce erau odata, in vremuri demult apuse, de ceea ce le-a dat sansa de a ramine, de a dainui, de a-si invinge conditia lor efemera. Astfel, vom realiza ca una dintre marile calitati ale creatiei sale este aceea de a reusi (in mod paradoxal, la prima vedere, prin folosirea unui limbaj plastic in fericit acord cu stilistica progresista a secolului al XX-lea) evocarea unui timp, a unor stari de fapt, a unor valori de civilizatie, a unor sentimente surprinse prin caracterul lor etern valabil. CRISTIAN DITOIU ne spune direct, pur si simplu, ca pasii inainte pot insemna ceva doar atunci cind nu-ti renegi trecutul, cit inca mai crezi in puterea afectiunii, a iubirii, a principiilor morale care ne individualizeaza pe noi, oamenii, printre fapturile acestui univers. In tablourile sale vom privi catre un colt de strada care ne emotioneaza, pentru ca e acelasi cu cel din amintirile copilariei noastre. Ne vor tulbura cele citeva gladiole rosii, rasfirate printr-o gradina la Pasarea, prin vraja culorii lor generatoare de vibrante ecouri in constiinta noastra. Tot astfel cum luminile Cismigiului oglindesc respiratia de ieri, de astazi si de miine a naturii, in aspiratia ei continua catre perenitate.
CRISTIAN DITOIU a pictat ceea ce nu dispare niciodata, ceea ce a fost cindva si trebuie sa ramina mereu. La acest artist nu vom deslusi nici un echivoc in exprimarea naturii acestei lumi. Toate lucrurile pictate de el isi pastreaza esenta, identitatea lor spirituala, chiar daca, uneori, acestea, in scopul accentuarii expresivitatii, isi vor dilua aparentele, devenind, implicit, niste simboluri ale realitatii. Urmind legile temperamentului sau sensibil, cald, ponderat, tinzind permanent catre echilibrul artei sale, perceput ca un corolar al echilibrului, artistul le va da tuturor acestora sentimentul profund al trairii in adevaruri de fire. Tuturor acestora le va oferi, ca si liant unificator, lumina. Aceasta lumina, filtrata printr-un registru in surdina, cu invaluiri blinde, delicate, ne da atmosfera inconfundabila, forta magica a lucrarilor sale, ca un acord perfect dintre miscarea acestor elemente definitorii ale cotidianului si marele RITM al vietii. Vom intelege, astfel, semnificatia umana a artei sale, care se poate numi cintec, linie, culoare, cuvint, miscare, intr-o noua carte scrisa pentru ziua de astazi si de miine, intr-un permanent respect pentru traditie, trecut, pentru valorile perene ale vietii, de unde si puternica impresie de adevar, de autentic a picturilor sale. Intuitiv si rational, deopotriva, CRISTIAN DITOIU traieste pe deplin bucuria liniei, a formelor, a culorii, gasind, sub "arcusul" penelului sau, acea muzica fermecata care da pulsatie artei si o sansa ETERNITATII de a trai in fata celor care-i contempla tablourile. Ce inseamna, oare, linia? O insiruire de puncte! Ce inseamna miscarea? O succesiune de momente! Ce inseamna, oare, culoarea? O pulbere de materie care reflecta lumina si un auxiliar pretios in transfigurarea acesteia. Liniile puternice si altele delicate, avintate in spatiu sau impletite in complicate arabescuri, alaturi de culoare, vazuta ca o sinteza a spiritului, densa prin continut si nu prin calitatile ei materiale, reunite intr-o armonie perfecta, vor da palpitarea unica si emotionanta a vietii, organizata in tipare noi, apropiate tot mai mult de coordonatele sacrului, de dimensiunea spirituala a acestui Univers creat de Dumnezeu. Acest scurt studiu, rezumat in citeva rinduri, il vom considera un pas necesar intru recunoasterea pe deplin meritata a unui pictor strins legat de opera sa, pentru care fiecare trasatura de penel inseamna o marturie a stradaniei omului de a-si urma idealurile si o izbinda a sufletului in lupta cu materia.

dr.Robert Bogdan - Senior Art Director