15 XII 2012 - "Un firicel de avangardă", articol de Florin Colonas

15 XII 2012

"Un firicel de avangardă"

Prin septembrie câteva persoane imi semnalează deschiderea, la Bucureşti, a unei expoziţii de avangardă, intr-un spaţiu nou, de către o persoană venită din străinătate.
Mă intreb cine ar putea fi misterioasa persoană, dispusă să aducă in capitala noastră valori ale avangardei şi cu ce scop? Expoziţional, vânzare, licitaţie...nimeni nu ştia.
La inceput de octombrie am informaţii: Apar şi pe internet: o expoziţie cu câteva nume mari Brauner, Maxy, Iancu, Pană, Luca Gherasim, Isidore Issou. Alături şi doi plasticieni din două generaţii diferite: cunoscuta artistă, clujeana Ana Lupaş şi mai tânărul plastician bucureştean Teodor Graur.
Curioasă asocierea, dar rămâne de văzut ce legături se pot alcătui. Cu atât mai interesant!...
Aflu adresa: Academiei 15, etaj doi, un telefon mobil şi orele de vizitare, iar galeria poartă un nume cu sonoritate in plastica noastră.
Dau telefon – o dată, a doua oară, dar nu răspunde nimeni. Mă hotăresc să merg la faţa locului.
La numărul respectiv, pasajul „Comedia”. O intrebare la Galeria Municipiului GAMB, acum Elite Art Gallery şi mi se spune că este la prima intrare, la dreapta. Prima intrare la dreapta, o uşă scundă, pe care scrie „Intarea oprită! Teatru!”.
Intreb din nou şi mi se confirmă: - Da! Da! Aceea este intrarea! Intru cu aplomb. La parterul inalt, cineva, in capul scării mă interoghează aspru:
- Dumneavoastră?...
- Merg la expoziţia de avangardă
- Aici, este teatru dom'le!
- Nu la teatru am treabă ci la o nouă galerie
- N-aţi văzut ce scrie pe uşă?
Mai urc cateva trepte, ajung la nivelul cerberului, prin uşa deschisă, un hol, agitaţie, oameni foarte eleganţi cu insemnele masonice, pe care, de altfel, i-am văzut şi in pasaj.
Hotărât vreau să depăşesc. Personajul caută să-mi ţină calea.
V-am spus ceva! Aici e teatru!.
Nu mă dau bătut şi sub privirile mirate continui escaladarea. Primul etaj, uşi inalte care ar părea de apartament. Nu văd nimic.
La etajul al doilea o uşă metalică, aşa cum se practică la halele industriale, purtând un lacăt masiv, aşa, de descurajare...
Nici un indiciu...A, ba nu! In lumina difuză a spaţiului scării, pe peretele din dreapta, strâmb lipit, un mic afiş care anuntă expozanţii. Niciun program, niciun indiciu, nicio speranţă...
In urma unor intervenţii telefonice, sunt contactat după un timp şi invitat să vizitez expoziţia. Aflându-mă in apropiere, mă indrept grăbit spre locul cu pricina.
De data aceasta protecţia blindată lasă liberă o uşă cu ochean. Un apartament, de patru camere, luminos (in contradicţie cu scara), cu geamuri mari, sobe inalte din teracotă şi parchet din fag, adică aşa cum se făceau casele pe vremuri.
In prima incintă două construcţii, care mă cam dezechilibrează. Interpretări după coloana şi respectiv cocoşul maestrului de la Hobiţa. Cam riscant! In celelalte incăperi, aerate de altfel, lucrări de pictură, cum ar fi cea semnată de M. A. Maxy „Ilarie şi muza” sau cea de mai mari dimensiuni a lui Iancu „Portret de fată”, celebrul arhitect şi pictor fiind prezent şi cu o mică piesă de mobilier, ca şi cu două machete, ale clădirilor sale.
Mă intâlnesc cu cele sapte gravuri ale lui Brauner, din mapa „Codex d'un visage” (tiraj 94 exemplare). Nu ştiu de ce pliantul expoziţiei scrie despre 12 gravuri...
Intr-o vitrina orizontală câteva reviste „UNU”, intre care numărul nepus in comerţ, ultimul, cel de-al cincizecişiunulea. Alăturat, numărul 10, cu cele două portrete ale lui Voronca semnate de Maxy şi Chagall, ca şi „UNU” numărul 33 cu ilustraţii de Perahim, Brauner, Maxy, Herold şi texte de Pană, Voronca, Călugăru, Bogza, Maxy, Paul Eluard.
Revista „75 HP”, diamant al tipăriturilor de avangardă româneşti, celebră in lumea largă onorează vitrina. Câteva volume Echinox de Saşa Pană, „Libertatea de a dormi pe o frunte” de Gellu Naum, „Repertoriu” de Moldov, un număr din „Contimporanul”, un reprint al numărului unu – afiş, din publicatia „Punct”, şi un exemplar din revista „URMUZ”; sunt prezente două lucrări celebre ale lui Brauner, o copertă a numărului din UNU (intitulată „Nihil sine UNU”) şi filmul „UNU”. desen „cu chipurile avangardistilor de la Traian citire...” prezentată in numarul 32. Mai există deasemenea patru titluri târzii ale lui Gherasim Luca din perioada 1962-1984, niciunul insă din perioada avangardei cum ar fi: „Roman de dragoste”, „Fata morgana”, „Le vampir passif”, „Un lup văzut printr-o lupă”, „Inventatorul iubirii”, „Les Orgies des Quanta”, sau cele in colaborare cu Dolfi Trost, Gellu Naum, Paul Păun, Virgil Teodorescu.
O lucrare a lui Isidore Issou, creatorul lettrismului editată in 1977, alături de cele ale lui Luca.
Prezente două lucrări ale lui Graur, nu inţeleg de ce cu titluri in engleză. Trebuie spus neapărat „Doors” şi respectiv „Windows” când se pot intitula „Uşi” şi alta „Ferestre”. Această preţiozitate de titlu mi se pare ceva , gen „Chirita in provincie”.
Lăsând titlul la o parte lucrarea cu uşile mi s-a părut interesantă ca integrare prin faptul, că avangardiştii au avut un anume dialog cu uşile. Chiar la expoziţia de la Muzeul Literaturii Române, din această primavară a fost expusă o uşă aparţinând lui Pană, cu o insemnare olografă extrem de spectaculoasă a lui Geo Bogza.
Ana Lupaş, prezentă cu „Studii pentru instalaţie umedă” (1970), pe un perete cam stingher.
In pliantul expoziţiei este reluat sloganul „Unu şi cu unu fac Unu”, aparţinând numărului 21 al revistei şi se arată că este vorba despre un „proiect ce pune impreună artişti din generaţia avangardei româneşti caracterizată de impulsul ei extrem spre transformarea totală a adevărului aparent intr-unul artistic”.
Apoi, suntem informaţi că: „Expoziţia documentează generaţii de artişti diferite prin context”. Nu este cam mult? Cu câteva lucrări, poţi crede aşa ceva?
Mi se sugerează in continuare: „Expoziţia conţine o serie de lucrări documentare expuse in premieră in România”. Care sunt acelea? Machetele, mobila lui Iancu, au fost expuse in expoziţia de la Swan Art Gallery Pipera (Swan Office Park), tabloul cu Voronca si Colomba, desenele lui Brauner, au fost de curând in expoziţia de la Muzeul Literaturii Române.
Revistele şi cărţile, au fost văzute de „n” ori, chiar şi Urmuz care e mai rar. Ar fi fost interesant un „Integral” sau cărţile (măcar una din cele cinci) din colecţia „Integral”.
„Simbolul”, „Muci”, „Alge” sau acela cu titlu licenţios tot din patru litere, veritabile condimente expoziţionale. Ceva fotografii, la fel. Avangardiştii erau pasionaţi de fotografii, nişte manuscrise nu ar fi stricat nici ele.
Expoziţia arată că a fost făcută in mare viteză, ori o asemenea manifestare nu se face din „goana calului”. Ea se pregăteşte atent, mai ales, se studiază posibilitatea de a o organiza, de a procura piese, necesită o documentare foarte solidă, şi desigur o viziune asupra fenomenului.
Aş fi fost incântat să văd o expoziţie făcută cu rigurozitate, dar din păcate , diletantismul este atât de ...evident....
Păcat că se ratează astfel de momente. Avangarda română este din ce in ce, mai in centrul atenţiei, pe plan extern şi nu avem voie să facem greşeli.
Acum câţiva ani la Zurich, la „Cabaret Voltaire”, s-a iniţiat redeschiderea lui, de persoane care nu aveau suficientă forţă şi au ratat un moment important pentru „Dada”, care işi trage seva din cei doi români, Tzara şi Iancu.
Atenţie maximă cu organizarea unor asemenea manifestări, pentru a nu cădea in acel adagiu, publicat in subsolul paginii 16 din „75 HP” şi reluat intr-un număr din „Unu”: „Arta este un castravete, toţi artiştii castraveţi!”.

Florin Colonaş