"SIMFONIE CU LINIE SI CULOARE, LA COTROCENI" despre expozitia SCAR "Grafica in pictura românească" 2012

5 XI 2012 #

SIMFONIE CU LINIE SI CULOARE, LA COTROCENI

Vernisată in aceeaşi zi şi exact la aceeaşi oră, cu expoziţia „Artistul şi Puterea”, de la Biblioteca Naţională, expoziţia de desene, de grafică la modul general, de la Palatul Cotroceni, aduce in fata amatorului de artă, circa cinci sute de lucrări, din colecţiile bucureştenilor.
Fie, că sunt in tuş, creion, guaşă, acuarelă, cărbune sau tehnică mixtă, cu cele mai diferite tematici şi de cei mai diferiţi autori, unii deveniţi clasici, alţii, astăzi, ajunşi la maturitate, desfăşurarea de forţe, să o numim astfel, atât pe planul autorilor, cât şi al lucrărilor este cu adevărat impresionantă. Oricum două expoziţii atât de mari, derulate concomitent reprezintă un fapt mai puţin obişnuit, dar imbucurător pentru iubitorul de frumos.
Expoziţia găzduită pe două nivele, in şapte săli la parter şi intr-o sală generoasă la subsol, toate sălile având acel farmec al arhitecturii Cotrocenilor cu minunate firide, ogive, arcade, stâlpi, toate incintele căutând să fie cât mai bine „exploatate” de către organizatori.
Conceperea şi realizarea unei asemenea expoziţii, şi a oricărei expoziţii, in general, nu este o muncă uşoară. Dacă nu ai măcar o experienţă in domeniu, privind din afară nu ai cum să şti ce capcane te aşteaptă.
In primul rând selecţia lucrărilor, orgoliul colecţionarilor, nemulţumirile in legătură cu panotarea, inscripţionarea lucrărilor, şi câte alte aspecte, care sunt oarecum criptice, dar prezente in fiecare clipă şi in fiecare centimetru de panou.
A te incumeta să faci o expoziţie de asemenea amploare, este fără doar şi poate, un gest de curaj şi organizatorii (Societatea Colecţionarilor de Artă din România S.C.A.R. şi Muzeul Naţional Cotroceni) merită stima noastră a vizitatorilor.
Să urmăreşti zecile de metri de simeză in săli, pe culoare, pe stâlpi, este o performanţă pe care nu o poţi realiza, dacă nu eşti un pasionat, amator de artă şi incă unul competent. Oricum, revenirea in expoziţie iţi va trezi nebănuite descoperiri, noi puneri in valoare a unor opere care, poate, la prima vizionare, nu le-ai remarcat.
Ce se constată in urma vizitei la o manifestare de o asemenea amploare?
In primul rând, o abundenţă de lucrări de calitate, unele ale unor clasici, pe care nu ai posibilitatea să le vezi, deoarece ele stau bine protejate de iubirea colecţionarilor.
Mari artişti ai picturii noastre sunt atât de bine reprezentaţi incât se putea face câte o sală specială, dedicată fiecăruia, aşadar o mică retrospectivă, şi nu zău, nu era rău.
Asemenea sală s-ar fi putut realiza in cazul lui Gh. Petraşcu, Stefan Popescu, Theodor Pallady, Stefan Dumitrescu, Iosif Iser, Lucia Demetriade Bălăcescu, Robert Schweitzer Cumpăna.
M-am bucurat să găsesc lucrări de Phoebus, un artist de o mare forţă plastică, prea puţin prezent pe simezele expoziţiilor de acest gen.
La fel de plăcută a fost intâlnirea cu opera unei mari artiste, aproape de loc cunoscută la noi, stabilită de mult timp in Spania, Maria Droc, prezentă cu două imagini pariziene, suficient de convingătoare despre forţa artei sale. La fel şi lucrarea lui Romeo Storck, un artist excelent, despre care publicul este prea puţin informat.
Mi-a plăcut aşezarea pe un stâlp din cuhnie (la parter) a unui număr de lucrări ale lui Viorel Huşi, unul dintre desenatorii de forţă pe care i-am avut in secolul al douăzecelea, şi care merită consideraţia amatorului de artă.
Mi-ar fi plăcut să descopăr şi lucrări de Drăguţescu, excepţionalul desenator, prezent doar prin portretul său semnat de Nuni Dona. Un alt artist important care ar fi contribuit la menţinerea unui echilibru, din păcate foarte puţin cunoscut de public, şi chiar de critici, nimeni altul decât Mircea Teodorescu, care a fost un mare desenator , ar fi adus o notă aparte in contextul general.
Sunt multe nume care lipsesc - şi in primul rând aşi numi-o pe Paula Ribariu, după părerea mea, artistul numărul unu a momentului.
Ca să fie o expoziţie echilibrată, trebuie alcătuită intâi o listă de priorităţi şi nicidecum o selecţie din ceea ce aduce fiecare colecţionar, unii năvălind, pur şi simplu, cu sumedenie de lucrări şi revendicativi fiind, pretind să li se pună toate lucrările.
O limitare a numărului de lucrări, ale fiecărui participant ar stăvili entuziasmul expoziţional al unora, care dintr-un motiv sau altul, vor să-şi treacă lucrările prin furcile caudine ale unei expoziţii de un asemenea rang.
Vizibile in expoziţie, prin calitatea lucrărilor şi prin destoinicirea cu care au fost construite, colecţiile: Gavrilescu, Anghel, Zdrobiş, Ene, Pârvuţoiu, Petreanu, Ciobanu, Damian, Dumitrescu, ca şi altele, lăsând in final pe cei doi organizatori Parizescu şi Patzelt, care au găsit şi de data aceasta entuziasmul juvenil al organizării unei expoziţii de un nivel ridicat, cu un inalt grad de dificultate dar şi de frumos.
Florin Colonaş